Facultatea de Teologie din Bucureşti lansează un nou program de masterat

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti introduce în oferta de studii un nou program de masterat: Spiritualitate creştină şi viaţă sănătoasă.

Înscrierile au loc în perioada 1-12 septembrie, urmând ca examenul să se desfăşoare în data de 15 septembrie (mai multe detalii pe site-ul FTOUB).

Programul de masterat are în vedere formarea de specialiști calificați în domeniul dialogului dintre medicină și spiritualitatea creștină, precizează Pr. Prof. Univ. Dr. Nicuşor Beldiman, Consilier patriarhal coordonator la Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române.

„Înființarea acestui program de studii este justificată și de necesitatea formării unor persoane avizate care să reprezinte Biserica și să ofere răspunsuri competente la provocărilor contemporane cu privire la relația dintre sănătate și spiritualitate evidențiată de știință și la raporturile în care se află practica vieţii religioase şi sănătatea umană”.

Însușirea metodelor de intervenție spirituală în îngrijirea paliativă şi conceperea unor strategii integrate de dezvoltare și de dinamizare în diferite domenii, precum medicina comportamentală sau psihologia sănătății, reprezintă obiectivele principale ale masteratului implementat de FTOUB.

Programul de studii masterale a fost aprobat de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS). Hotărârea de Guvern privind înfiinţarea masteratului a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 821 bis/2021 din 27 august.

Foto credit: Universitatea din Bucureşti

Comentarii Facebook


Știri recente