Expoziție de icoane românești, vernisată la Veliko Târnovo

Expoziția de icoane intitulată „Al treilea Pod” a fost vernisată în foaierul Universităţii din Veliko Târnovo, Bulgaria, informează Mitropolia Olteniei.

Artistul craiovean Adrian Bănică, asistent universitar la Facultatea de Teologie din Craiova, în cadrul Secţiei de Artă Sacră și doctorand al Facultăţii de Artă Sacră din Veliko Târnovo a expus lucrări în cadrul vernisajului.

Au participat și Lăcrămioara Anton, pictor bisericesc, alături de Tania Stoiadinov şi  Gergana Ivanova Ilieva, reprezentanți ai Atelierului de Icoane „Praxis” din Veliko Târnovo.

„Suntem foarte bucuroşi de faptul că am reuşit să marcăm această frumoasă colaborare dintre Facultatea de Teologie din Craiova şi Facultatea de Artă Sacră din Veliko Târnovo. Socotim și totodată suntem siguri de acest lucru că icoana ortodoxă, desprinsă din tradiţia Olteniei şi din zona noastră, împărtăşeşte această calitate, de pod duhovnicesc peste timp şi spaţiu”, a spus Maryan Stoiadinov, prodecanul Facultăţii de Artă Sacră din Veliko Târnovo, organizatorul expoziţiei.

Momentul a fost marcat de prezenţa a numeroşi artişti, profesori şi oameni de cultură din cetatea Sfântului Ierarh Eftimie de Târnovo.

Evenimentul face parte din parteneriatul academic dintre Facultatea de Teologie din Craiova şi Facultatea de Artă Sacră din Veliko Tarnovo, Bulgaria.

Foto credit: Mitropolia Olteniei

Comentarii Facebook


Știri recente