Expoziție de icoane bizantine în Protopopiatul Reșița

Joi, 4 aprilie 2013, începând cu orele 12.30, a fost deschisă, la galeria Muzeului Banatului Montan din orașul Reșița, o expoziție de icoane bizantine intitulată „Icoana – fereastră deschisă spre cer”, potrivit episcopiacaransebesului.ro.

Vernisajul expoziției cuprinde icoane realizate în tehnica tempera pe piatră, sticlă, lemn și tablă. Icoanele prezentate sunt o selecție a celor mai frumoase exponate aflate în inventarul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Câlnic.

În fața unui public larg, format în mare parte din elevi de la Școala cu clasele I – VIII Nr. 7 din municipiul Reșița, au vorbit în deschiderea vernisajului, Carmen Albert, din partea muzeului și pr. protopop Petru Berbentia. Însoțiți de profesorii de religie, elevii aflați în perioada „Școala altfel”, ce constă în derularea, la nivelul fiecărei unități de învățământ, într-o săptămână din al doilea semestru școlar, a unui orar special format doar din activități cu caracter non-formal, să valorizeze acumuleze experiențe din domenii cât mai diverse, au apreciat și au fost îndrumați să respecte și să promoveze iconografia bizantină.

Expoziția își propune să contribuie la educarea tinerilor creștini, potrivit valorilor spiritualității creștin-ortodoxe, și la perpetuarea în timp a iconografiei ortodoxe de tip bizantin. Aceasta va rămâne deschisă publicului larg timp de două săptămâni.

Comentarii Facebook


Știri recente