Expoziție de fotografie la Biserica Sfântul Pantelimon – Foișorul de Foc din București

În perioada 27 – 30 noiembrie 2013, la Biserica „Sfântul Pantelimon” – Foișorul de Foc din București va avea loc expoziția de fotografie BUCURIA ÎNTLNIRII CREȘTINE, informează ateneulsfantuluipantelimon.blogspot.ro.

Numele seriei de fotografii este împrumutat de la scopul declarat al proiectului ATENEU PAROHIAL, derulat în cadrul programului catehetic Hristos împărtășit copiilor, și anume „atingerea maturității întru credință nu prin constrângere, ci prin împărtășirea bucuriei întâlnirii creștine în spații publice deschise”. Expoziția reprezintă o nouă etapă în cadrul activităților cu copiii desfășurate la Parohia „Sfântul Pantelimon” – Foișorul de Foc din București.

Expoziția „Bucuria întâlnirii creștine” reunește o selecție de lucrări, realizate în cadrul pelerinajului „Apa cea vie, foc răcoritor” întreprins la Mănăstirile Pissiota, Ghighiu și Sfânta Cruce – Caraiman din Bușteni în data de 16 noiembrie 2013. Pelerinajul a fost realizat în colaborare cu Agenția de pelerinaj a Patriarhiei Române BASILICA TRAVEL și firma de construcții care s-a implicat în refacerea bisericii noastre, condusă de domnul Ștefan Cliseru.

Vernisajul expoziției de fotografie BUCURIA ÎNTLNIRII CREȘTINE va avea loc miercuri, 27 noiembrie 2013, ora 17.00, prilej cu care va fi lansat și imnul pelerinilor care fac parte din proiectul Ateneu parohial de la Biserica „Sfântul Pantelimon” – Foișorul de Foc. Versurile au fost compuse special în acest scop de doamna Virginia Sorescu și sunt interpretate de domnul Marian Vasluianu pe o melodie de pr. prof. Nicu Moldoveanu

Comentarii Facebook


Știri recente