Examen pentru certificarea competențelor profesionale la Seminarul Teologic Sf. Ap. Andrei din Galați

În perioada 27 – 28 mai a.c. la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați s-a desfășurat examenul pentru certificarea competențelor profesionale, nivelul III.

Acesta a debutat în Capela Seminarului gălățean prin oficierea Sfintei Liturghii, la care au participat atât elevii seminariști din anul terminal, cât și elevii candidați pentru admiterea în școala seminarială și părinții lor.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârșit o slujbă de mulțumire pentru toți tinerii seminariști, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea.

Pe parcursul celor două zile, fiecare absolvent a prezentat și susținut, în fața comisiei, proiectul elaborat pentru examenul de atestat profesional, dar și probe practice, ce au constat în executarea cântărilor psaltice din programa analitică, prezentarea câte unui plan de cateheză și omilie tematică sau exegetică, precum și descrierea rânduielilor sfintelor sluijbe și simbolistica lor.

Un moment important în desfășurarea probei practice de astăzi, l-a constituit sfințirea, de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a picturii realizate de absolvenții clasei a XII-a Patrimoniu în sala lor de studiu. „Examenul de competențe pentru clasa de patrimoniu spiritual și cultural – a subliniat Înaltpreasfinția Sa – arată legătura dintre educația creștină prin artă sacră, apoi aplicarea cunoștințelor în cadrul unui atelier de lucru – dreapta credință transferată în chipul Mântuitorului, al Maicii Domnului și în chipurile sfinților – iar tot ceea ce au lucrat ei devine, în interiorul școlii, un paraclis deodată pentru patrimoniu, pentru arta sacră și pentru icoana, nu numai din sufletul, ci și din priceperea tinerilor pictori și artiști ai Seminarului „Sfântul Apostol Andrei”.

La examen au participat 36 de elevi din cadrul Secțiilor Pastorală și Patrimoniu, care au făcut dovada cunoștințelor acumulate în cei 4 ani de studiu.

Comentarii Facebook


Știri recente