Examen de licență în teologie la Timișoara

La Centrul eparhial din Timișoara a avut loc vineri, 10 iulie 2015, proba orală a examenului de licență al studenților teologi de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Uni­ver­sității de Vest din Timișoara, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

Proba a fost susținută de către 19 studenți, care au promovat miercuri, 8 iulie, proba scrisă a examenului la disciplina teologie dogmatică. Comisia de examinare a fost prezidată de Înalt­prea­sfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, și a fost constituită din profesori de la Catedra de teologie a facultății, sub coordonarea pr. conf. univ. dr. Nicolae Morar, de față fiind și conf. dr. Dana Percec, decanul Facultății de Litere, Istorie și Teologie.

„Aș spune că nivelul nostru de așteptare, al profesorilor, corespunde cu forma în care s-au prezentat la susținerea tezei de licență absolvenții noștri. Am încercat să fixăm subiecte care să acopere toate problemele pe care le abordează teologia, atât istorice, sistematice, exegetice, cât și pastorale. Am constatat că la nivel conceptual lucrurile sunt bine cunoscute, sunt stăpânite. Aceasta ține de ceea ce am putea numi «teologia academică», însă, există și o altă dimensiune a teologiei, cea trăită, empirică, ce nu poate fi evaluată atât de ușor. Aici lucrurile vor fi clarificate după ani de zile de experiență și de efort duhovnicesc din partea viitorului profesor sau slujitor al Sfântului Altar. Examenul trăirii presupune o aplicare a celor învățate în viață, și rezultatele sunt date de felul cum vor ști să se apropie de Dumnezeu și să-L apropie pe Dumnezeu de oameni”, a precizat pr. prof. conf. dr. Nicolae Morar.

La finalul susținerii examenului de licență, absolvenții teologi au participat la o slujbă de Te Deum oficiată în Biserica „Învierea Domnului” din incinta Centrului eparhial, în finalul căreia au depus jurământul de credință față de învățătura Bisericii Ortodoxe.

Comentarii Facebook


Știri recente