Examen de capacitate preoţească la Buzău

La Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul“ din Buzău a avut loc miercuri, 15 octombrie, examenul de capacitate preoţească la care au participat 16 tineri absolvenţi ai facultăţilor de teologie ortodoxă, specializarea Teologie Pastorală, fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

Examenul de capacitate preoţească a fost organizat de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei în vederea ocupării posturilor clericale vacante din această eparhie. Comisia de examen prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a fost formată din preoţi profesori de la Seminarul Teologic Ortodox din Buzău şi din preoţi consilieri de la Centrul eparhial.

În deschiderea examenului de capacitate care a avut două probe, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian le-a vorbit tinerilor teologi despre misiunea preoţească astăzi şi despre rolul acestei examinări pe care a denumit-o „un examen al maturităţii duhovniceşti“. „În anii de studii la seminar şi la facultate, aţi avut prilejul să acumulaţi multă informaţie şi să vă formaţi. Examenul acesta de capacitate preoţească ar însemna un examen de maturitate şi echivalare a competenţelor în perspectiva hirotoniei şi a slujirii preoţeşti. Trebuie să daţi dovadă că aţi priceput învăţăturile pe care le-aţi primit în timpul studiilor şi apoi că aţi înţeles care este misiunea preotului în contextul actual, când şi în ţara noastră duhul secularizării a început să pătrundă în tot mai multe conştiinţe omeneşti, şi unii ortodocşi ajung să aibă un comportament nedemn de calitatea de creştin. Un candidat la preoţie trebuie să fie pregătit din punct de vedere teologic şi să fie bine orientat în societatea în care trăieşte. La examenul de capacitate preoţească se urmăreşte să vedem nivelul de pregătire. Subiectele examenului trebuie să le trataţi mai sintetic şi să se vadă gândirea voastră, capacitatea de a privi în ansamblu, abordarea în contextul actual. La examenul oral trebuie să vedem dacă aţi învăţat să cântaţi, dacă aţi participat la orele de practică liturgică, pentru că acolo unde veţi fi numiţi preoţi, prima percepţie a credinciosului asupra frăţiilor voastre este cea a slujirii liturgice“, a spus IPS Arhiepiscop Ciprian.

Programa examenului de capacitate preoţească a fost axată pe teme sacramental-liturgice, pastoral-misionare, social-filantropice şi cultural-educative actuale, concursul propriu-zis constând dintr-o probă scrisă şi una orală, ne-a transmis Dragoş Olteanu, consilier media eparhial. Următoarea sesiune de examinare va avea loc în primăvara anului viitor.

Comentarii Facebook


Știri recente