Examen de capacitate preoțească în Arhiepiscopia Târgoviștei

Vineri, 11 iulie 2008, a avut loc în cadrul Arhiepiscopiei Târgoviștei, la Centrul Eparhial, examenul de Capacitate preoțească. La exemen s-au înscris și s-au prezentat 32 de absolvenți, majoritatea ai Facultății de Teologie a Universitãții Valahia din Târgoviște.

Comisia de examen a fost alcătuitã din Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, profesori de la Facultatea de Teologie a Universității Valahia din Târgoviște și părinți consilieri de la Centrul Eparhial.

Examenul a presupus atât evaluarea în scris a cunoștințelor de doctrină, misiune și probleme de morală creștină, cât și evaluarea orală a cunoștințelor de tipic și liturgică, muzică, omiletică, dar și de drept și administrație bisericească, în conformitate cu hotărârea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (677/2002).

Candidații au fost bine pregătiți, cunoscând problemele pastorale, omiletice și misionare cu care se confruntã Biserica noastră astãzi, dar și fundamentele învățăturii de credință și aplicațiile ei morale.

Biroul de Presă al Arhipiscopiei Târgoviștei

Comentarii Facebook


Știri recente