Examen de capacitate în Arhiepiscopia Dunării de Jos

La Centrul eparhial din Galați s-a ținut, zilele acestea, examenul de capacitate preoțească, sesiunea de primăvară. Tinerii teologi au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, și a Preasfințitului Părinte Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei și Noii Zeelande, aflat în vizită în Eparhie.

Cei 10 candidați înscriși au susținut joi, testarea psihologică, iar vinerea aceasta, proba practică la Liturgică.

„Examenul a vizat două componente majore. Prima dintre ele se referă la modul în care tinerii candidați au reușit să se implice în programul liturgic al Catedralei Arhiepiscopale la care au participat în ambele zile ale examenului. În al doilea rând s-a dorit prin acest examen să se urmărească modul în care tinerii candidați reușesc să aplice cunoștințele teologice dobândite în cursul studiilor la realitățile concrete pastorale, misionare, sociale ale vremurilor noastre”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Cons. Lucian Petroaia de la Sectorul Învățământ, Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Examenul de capacitate preoțească are drept scop verificarea cunoștințelor teoretice și practice în domeniul teologic, iar în urma rezultatului obținut, candidații vor fi repartizați la parohiile vacante din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Comentarii Facebook


Știri recente