Examen de absolvire a cursului de țesătorie tradițională, în Arhiepiscopia Craiovei

Doljenii înscriși la cursurile de calificare în domeniul țesătoriei tradiționale, seria II, organizate în perioada aprilie – septembrie în comuna Mârșani, au susținut în această lună examenul de absolvire a cursului, după cum ne-a precizat Gabriela Popescu – Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

Cursurile s-au desfășurat în cadrul Proiectului „Restauro – Specializare în arta țesătoriei tradiționale”. După cum ne-a precizat Mariana Pasmangia, manager de proiect, examenul susținut în data de 5 octombrie a fost absolvit de 32 de cursanți din cei 35. „Cursanții au fost foarte bine pregătiți și ne bucurăm de rezultatele acestui curs atât în județul Olt, unde s-a desfășurat prima serie, cât și în Dolj. Participanții au învățat să țeasă carpete și covoare tradiționale deosebite. Putem spune că acest curs s-a desfășurat cu succes. Urmează plasarea pe piața forței de muncă a unei rate de minim 5% dintre absolvenții de curs”, a declarat Mariana Pasmangia, manager de proiect.

Cursurile de calificare în domeniul țesătoriei s-au adresat persoanelor inactive pe piața muncii, din județul Dolj, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau șomeri, care nu dețin competențe în meseria tradițională de țesător – restaurator de covoare. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Valoarea nerambursabilă a proiectului este de aproximativ 2.120.000 de lei, din care 42.606 lei reprezintă contribuția Fundației „Cuvântul care Zidește”.

Comentarii Facebook


Știri recente