Evenimente ortodoxe de Ziua Națională a Ungariei, la Budapesta

Cu prilejul aniversării Zilei Naționale (20 august 2012), în care este cinstit în mod deosebit și Regele Ștefan al Ungariei, la Budapesta au avut loc și două evenimente ortodoxe, la care, răspunzând invitațiilor adresate, a fost prezent și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, după cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

În calitate de oaspeți ai Guvernului Ungar, două personalități de seamă ale lumii ortodoxe: Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și Înaltpreasfințitul Părinte Ilarion Alfeiev, Mitropolit de Volokolamsk și conducător al Departamentului de Relații Externe al Patriarhiei Moscovei, s-au aflat la Budapesta de Ziua Națională a Ungariei.

Potrivit unei tradiții mai vechi, la Catedrala Ortodoxă Maghiară cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ilarion Alfeiev, Preasfințitul Părinte Teodor, Episcopul de Muncaci, din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainiene și un numeros sobor de preoți și diaconi, în prezența multor credincioși. Exprimându-și față de cei doi Ierarhi ortodocși ruși bucuria revederii și a trăirii comuniunii frățești ortodoxe, la acest eveniment a asistat și Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, aflat în fruntea unei delegații formată din Părintele Marius Maghiaru, Protopop de Budapesta și Părintele Protosinghel David Pop, Superiorul Așezământului Monahal Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” și al Centrului Pastoral-Misionar și Cultural „Sfântul Vasile cel Mare”, din Budapesta.

În aceiași zi, la capela călugărilor paulini din Buda, numită „biserica din stâncă” (Sziklatemplom), în onoarea vizitei la Budapesta a Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a fost săvârșită o slujbă de Te-Deum, urmată de o recepție, la care au participat Ierarhi, preoți și credincioși, aparținând celor cinci jurisdicții ortodoxe din Ungaria. Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea a fost însoțit de Înaltpreasfințitul Părinte Aristarh de Constanțiana, Secretarul Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, Înaltpreasfințitul Părinte Arsenios, Exarhul pentru Austria și Ungaria al Patriarhiei Ecumenice și alte oficialități. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, aflat în fruntea delegației menționate mai sus, Biserica Ortodoxă Sârbă a fost reprezentată de către Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie de Branicevo, Eparhia Ortodoxă Maghiară de către Părintele Imrenyi Tibor, Protopop de Seghedin, iar Biserica Ortodoxă Bulgară de către Preotul Iancso Tancev din Budapesta. Din partea Statului Ungar au fost prezenți Domnul Vicepremier Semjén Zsolt, noul Secretar de Stat pentru Culte de la Budapesta Hölvényi György și Domnul Fedor Tibor, Consilier în cadrul aceluiași Secretariat. După slujirea liturgică și discursurile oficiale, în timpul recepției care a urmat, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea a avut ocazia să se întrețină cu cei prezenți la eveniment, între aceștia numărându-se și Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, care i-a adresat un cuvânt de bun venit și toate doririle de bine din partea clericilor și credincioșilor ortodocși români care trăiesc în Ungaria.

Astfel, participarea invitaților la cele două evenimente a constituit un bun prilej de manifestare și consolidare a comuniunii frățești interortodoxe, exprimate într-o țară majoritar catolică.

Comentarii Facebook


Știri recente