Evenimente duhovnicești la Târgu Jiu

Peste 150 de preoți din Protoieriile Târgu Jiu Sud și Târgu Jiu Nord s-au reunit marți, 28 mai, în cea de-a doua, din seria conferințelor preoțești de primăvară derulate în Arhiepiscopia Craiovei sub pronia Sfinților Împărați Constantin și Elena, după cum ne-a precizat Gheorghe Cioiu.

Întrunirea, prezidată de Inalt Preasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, a debutat cu săvârșirea slujbei Sfintei Liturghii la Biserica „Sfinții Apostoli”, după care, preoții s-au întâlnit în sala de festivități a Cercului militar din municipiu, aici unde părintele Florin Rogobete de la Parohia Fărcășești, Protoieria Craiova Sud, a prezentat o prelegere despre Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena. Au urmat întrebări și dezbateri pe marginea subiectului abordat, iar la final, IPS Irineu a prezentat câteva concluzii referitoare la rolul și importanța Sfinților Împărați în istoria creștinismului și în viața de zi cu zi a credincioșilor.

„Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt apărătorii dreptei credințe, precum și mijlocitorii noștri în fața tronului ceresc. Pentru noi este o mare bucurie să-i avem ocrotitori, să avem acest oraș încredințat purtării de grijă a Sfinților Împărați. Prin ei avem Sfânta Cruce, stindardul nostru, drapelul nostru, care ne face cu adevărat purtători de biruință în toate împrejurările”, a precizat IPS Părinte Mitropolit Irineu

După încheierea conferinței, IPS Irineu, înconjurat de un sobor de preoți, a săvârșit slujba de sfințire a sediului Protoieriei Târgu Jiu Sud, în prezența unui mare număr de preoți și a reprezentanților autorităților publice locale. Mitropolitul Olteniei i-a felicitat pe toți cei care au contribuit la renovarea și modernizarea sediului Protoieriei Târgu Jiu Sud, în frunte cu părintele protoiereu Ionuț Câmpeanu. De altfel, după cum a precizat părintele Câmpeanu, zilele acestea se împlinesc 3 ani de când au demarat lucrările de renovare a acestei clădiri și a spațiilor anexe acesteia, inclusiv a gardului împrejmuitor.

Comentarii Facebook


Știri recente