Eveniment omagial la Academia Română

Secția de Arte, Arhitectură și Audiovizual a Academiei Române a organizat joi, 20 iunie, și vineri, 21 iunie, în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române, simpozionul omagial „Centenar Ion Dumitrescu (1913-1996)”, informează „Ziarul Lumina”. Maestrul Ion Dumitrescu a fost unul dintre cei mai reprezentativi muzicieni ai veacului trecut.

Simpozionul omagial dedicat împlinirii unui veac de la nașterea distinsului compozitor, profesor, muzicolog, dirijor și scriitor Ion Dumitrescu a fost deschis de academicianul Răzvan Theodorescu, președintele Secției de Arte, Arhitectură și Audiovizual. Pe patronul spiritual al Filarmonicii vâlcene, model și mentor al multor generații și personalitate plurivalentă a culturii române l-au evocat aproape 40 de personalități ale vieții culturale din țară și străinătate, între care amintim: acad. Mircea Petrescu, prof. univ. dr. Octavian Lazăr Cosma, membru corespondent al Academiei Române, dr. Vasile Tomescu, prof. univ. dr. Viorel Cosma, prof. univ. dr., scriitorul și ambasadorul Ion Brad, compozitorul Șerban Nichifor, dirijorul Mihail Ștefănescu, directorul Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, dr. Ruth Ben-Zwi (Israel), compozitorul și dirijorul Sabin Pautza (SUA), compozitorul Doru Popovici, compozitorul Theodor Grigoriu, prof. univ. dr. Titus Vîjeu, prof. dr. Alexandru I. Bădulescu, director onorific al Muzeului Memorial „Paul Constantinescu” din Ploiești, compozitoarea Carmen Petra-Basacopol, dirijorul și profesorul Octav Calleya (Spania), Augustina Sanda Constantinescu, director al Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, muzicologul dr. Ozana Kalmuski-Zarea, director adjunct al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, prof. dr. Gheorghe Deaconu, director al Editurii „Meșterul Manole” din Râmnicu Vâlcea, prof. univ. dr. Mihai Cosma și pr. prof. dr. Marin Velea.

Acest eveniment este important nu numai pentru familia maestrului Ion Dumitrescu, reprezentată de către muziciana Ilinca Dumitrescu, care a fost și moderatoarea evenimentului, ci pentru întreaga cultură românească. „Detașându-mă de faptul că sunt fiica compozitorului Ion Dumitrescu, tatăl meu a fost o mare personalitate nu numai a muzicii, ci și a culturii românești din secolul al XX-lea. El a influențat în mod pozitiv tot ceea ce s-a petrecut în acea epocă, atât de dificilă și de tulbure, și totodată a însemnat foarte mult pentru generația postenesciană, o generație reprezentată de mari maeștri, precum Paul Constantinescu, Alfred Alessandrescu, Sabin Drăgoi, Marțian Negrea, Mihail Jora, tatăl meu Ion Dumitrescu, fratele lui, Gheorghe Dumitrescu, Dinu Lipatti, Theodor Rogalski, care știau foarte bine știința muzicii, care nu scriau elucubrații, fapt ce arată că muzica lor se cântă, că nu a fost doar o modă, așa cum se întâmplă cu multe lucrări din generația posterioară lor. Au fost mari muzicieni care sunt pereni, iar muzica lor este cântată și este plăcută de marele public, fiindcă, până la urmă, noi, muzicienii, nu compunem și cântăm nu numai pentru noi, ci și pentru marele public, care, dacă nu ne aplaudă, înseamnă că nu suntem ceea ce trebuie”, a precizat dr. Ilinca Dumitrescu, pianistă solistă concertistă, muzicolog, realizator și producător tv.

„Ion Dumitrescu este o personalitate de vârf a muzicii românești, care a știut, cu timp și fără timp, să adune în jurul lui mari personalități, nu numai muzicale, ci și culturale românești, pentru a afirma cultura muzicală românească în țară și peste hotare. A fost un om extraordinar, de aceea, nu întotdeauna opera este cea care are întâietate, ci umanitatea”, a mai spus preotul profesor dr. Marin Velea, care l-a cunoscut în timpul studiilor de la Conservator.

Datorită bogatei sale activități în cadrul conducerii Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, și nu numai, vâlceanul Ion Dumitrescu, născut la Oteșani, a fost ales, alături de George Enescu și Marcel Mihalovici, membru corespondent al Institutului Franței – Académie des Beaux-Arts și al Academiei „Tiberina” din Roma.

Comentarii Facebook


Știri recente