Evaluarea lucrărilor participante la concursul „Icoana ortodoxă – lumina credinței”

La ediția a șasea a concursului Icoana ortodoxă – lumina credinței au participat 64 de artiști iconari. Miercurea aceasta la Centrul de pregătire pentru patrimoniu Constantin Brâncoveanu din București a avut loc evaluarea lucrărilor participanților.

Comisia de evaluare formată din cinci specialiști în artă sacră a notat în 5 aprilie 2017 lucrările înscrise la cele patru secțiuni: pictură pe lemn, pictură pe sticlă, frescă și mozaic.

Competiția are rolul de a promova iconarii cu reale aptitudini plastice, conform Consilierului patriarhal Nicolae Hrițcu de la Sectorul Cultură și Patrimoniu religios.

Concursul dorește să încurajeze păstrarea tradiției culturale religioase, afirmarea și promovarea pictorilor iconari cu reale aptitudini plastice dar și familiarizarea publicului cu frumusețea și profunzimea artei religioase de factură bizantină, a declarat pentru Trinitas TV Nicolae Hrițcu.

Rezultatele evaluării vor fi publicate pe site-ul Patriarhiei Române până în data de 7 aprilie. Vernisajul expoziției și premierea câștigătorilor vor avea loc pe 21 mai în ziua hramului Catedralei Patriarhale.

Comentarii Facebook


Știri recente