Episcopul vicar Sofian a iniţiat o colectă pentru copiii defavorizaţi dintr-o parohie sibiană

Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, a iniţiat o colectă pentru  pentru copiii provenind din familii cu posibilități financiare reduse din cadrul parohiei Sibiu-Gușterița.

„Această acțiune este despre oameni care ajută alți oameni, despre altruism și compasiune. Asta ne-a învățat și Iisus Hristos, când ne-a spus: Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; (…) Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat (Matei, 25)”, a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica Episcopul vicar Sofian.

Membrii comunităţii din München sunt îndemnaţi să aducă fiecare o cutie plină cu cadouri ce va ajunge la un copil din România. Organizatorii îndeamnă ca fiecare cutie să aibă un conţinut variat: haine, jucării, produse de igienă, dulciuri etc.

„Gândiți-vă că acea cutie pregătită de dumneavoastră este foarte probabil tot ce primește acel copil de Paște”, a spus ierarhul.

Campania se va desfăşura în perioada 31 martie-7 aprilie, având ca temă: Dăruind vei dobândi.

Colecta se va face în cele două duminici (31 martie și 7 aprilie), după Sfânta Liturghie, la biserica Alte Haidhauser (Kirchenstr. 37, D-81675, München), iar în timpul săptămânii (1-6 aprilie) pe șantierul Așezământului bisericesc (Kastelburgstr. 84-88, 81245 München), informează site-ul Aşezământului Bisericesc din Munchen.

Foto credit: Public Domain

Comentarii Facebook


Știri recente