Episcopul Sofronie a slujit la hramul Mănăstirii sârbe Grabovac din Ungaria

Episcopul Sofronie al Oradiei a coliturghisit duminică la hramul Mănăstirii Grabovac din Ungaria, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Porfirie, Mitropolitul Ortodox Sârb al Zagrebului și Ljubljanei, și Preasfințitul Părinte Luchian, Episcopul Ortodox Sârb al Budapestei și Administrator al Eparhiei Ortodoxe Sârbe a Timișoarei. 

Ocrotitorii aşezământului monahal sunt Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, potrivit calendarului iulian neîndreptat ţinut de Biserica Ortodoxă Sârbă, iar hramul se serbează în fiecare an în cea mai apropiată duminică de praznicul celor doi corifei ai apostolilor.

În timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Luchian a hirotesit protoiereu pe unul dintre preoții Eparhiei Ortodoxe Sârbe a Budapestei.

La final, cei trei ierarhi au oficiat o slujbă de pomenire pentru ierarhii, preoții și credincioșii trecuţi la Domnul care au slujit și s-au închinat în acest sfânt lăcaș.

Foto Credit: Episcopia Oradiei

Comentarii Facebook


Știri recente