Episcopul Siluan către clericii din nordul Italiei: suntem chemați să ducem o viață cât mai profund ancorată în cele ale veșniciei

„Avem nevoie să conștientizăm că preoția este un dar de la Dumnezeu și o mare responsabilitate, în același timp. De aceea, suntem chemați să ducem o viață cât mai profund ancorată în cele ale veșniciei”, a spus marţi Episcopul Siluan al Italiei clericilor din Nordul Peninsulei.

Întâlnirea a fost ocazionată de întâlnirea semestrială de toamnă cu clericii din Protopopiatele Lombardia I, Lombardia II, Piemonte I, Piemonte II, Triveneto I, Triveneto II, Emilia Romagna I, Emilia Romagna II și Liguria.

Evenimentul a avut loc la Oratoriul „San Fereolo” din Lodi şi s-a desfăşurat şi în prezenţa Preasfințitului Părinte Atanasiede Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, informează Eparhia.

În prima parte, Episcopul Siluan le-a vorbit celor prezenţi despre misiunea preoţiei şi i-a îndemnat la întoarcerea în mod constant „la principiile rostite la hirotonie, deoarece țelul în viața noastră este în primul și în primul rând mântuirea”.

În cea de-a doua parte a întâlnirii, Pr. Dr. Iustin Androne, preot slujitor la Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” – Torino, a susținut prelegerea „Providența divină ca unire a unității de neam – contribuții ale Bisericii strămoșești la idealul național românesc”.

Următoarea conferință semestrială de toamnă va avea loc marți, 27 noiembrie, în incinta Centrului Eparhial de la Roma și se va adresa clericilor din centrul Italiei.

Foto Credit: Episcopia Italiei

Comentarii Facebook


Știri recente