Episcopul Macarie o încurajează pe Maria Smicală de ziua ei: Nu am uitat-o şi o pomenim în rugăciuni

Maria, fetiţa medicului român Camelia Smicală, a împlinit sâmbătă 13 ani, însă bucuria aniversării a fost umbrită deoarece familia este încă despărţită. Impresionat de încercarea prin care trece familia Smicală, Episcopul Macarie al Europei de Nord a ţinut să transmită un gând bun şi un mesaj de încurajare.

„Cu inimile pline de credinţă şi nădejde îi arătăm că nu am uitat-o (pe Maria – n.r.), o pomenim în continuare în rugăciunile noastre, alături de frăţiorul ei, Iohan Mihail, o pomenim şi pe mama lor Mihaela Camelia care este atât de încercată şi îndurerată şi în această zi când este departe de copila ei” a spus ierarhul la finalul liturghiei oficiate în parohia din Stavanger, Norvegia.

Apoi, împreună cu românii din Stavanger, ierarhul a intonat tradiţionalul „la mulţi ani” pentru Maria Alexandra Smicală.

Preasfinţitul Părinte Macarie este aproape de familia Smicală şi a susţinut-o să treacă cu bine peste drama pe care o trăieşte. Ierarhul a făcut numeroase apeluri pentru reîntregirea familiei şi a readus cazul în atenţia publicului şi prin intermediul pastoralei de Crăciun.

Sursă foto: Episcopia Europei de Nord

Comentarii Facebook


Știri recente