Episcopul Lucian al Caransebeșului a aniversat miercuri împlinirea vârstei de 56 de ani.
Cu acest prilej, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din Caransebeș și și-a exprimat recunoștința față de Dumnezeu: „Îi mulțumesc Domnului pentru toate câte mi-a dat de la naștere până acum”.
Preasfinția Sa a subliniat importanța celebrării aniversării într-un cadru liturgic.
„I-am mulțumit prin Sfânta Liturghie, care este slujba supremă de mulțumire și recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru toate darurile ce le-a revărsat asupra noastră”.
Totodată, ierarhul a explicat sensul existenței pământești ca pregătire pentru viața veșnică, subliniind că „abia după această viață începe pentru fiecare dintre noi adevărata viață”.
Mulțumire pentru darul vieții
Episcopul Caransebeșului i-a îndemnat pe credincioși să rămână pe calea credinței și să se sprijine reciproc în lucrarea mântuirii.
„Îl rugăm pe Domnul să ne înțelepțească pe toți și să ne ajute să mergem pe calea cea bună, pentru a ne putea lucra fiecare mântuirea și a ne purta sarcinile unii altora, astfel încât să împlinim legea lui Hristos”.
„Vă mulțumesc tuturor care ați fost alături de mine astăzi în rugăciune și vreau să spun împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur: Slavă lui Dumnezeu pentru toate!». Cu toții am fost astăzi aici în sfânta biserică mai aproape de Tronul Preasfintei Treimi”, a adăugat ierarhul.
La Sfânta Liturghie au participat preoți, monahi, reprezentanți ai autorităților civile și militare, precum și numeroși credincioși.
Preasfințitul Părinte Lucian s-a născut în data de 9 septembrie 1970, la Arad, în familia lui Teodor și Maria Mic. În anul 2000, a fost ales de Sfântul Sinod Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, fiind hirotonit în ziua 1 octombrie 2000, iar în februarie 2006 a devenit Episcop al Caransebeșului.
















