Se împlinesc anul acesta, la 12 februarie, 110 ani de la alegerea celui de al 18-lea ierarh titular în fruntea străvechii Eparhii a Aradului, Ioan Ignatie Papp (1903-1925), numit și „episcopul Unirii celei Mari”. Istoriografia bisericească a acordat episcopului o atenție mai redusă, nu de puține ori fiind considerat doar un purtător de cuvânt al lui Vasile Goldiș.
După cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat, Episcopul Ioan Papp provenea din partea nordică a eparhiei arădene, din Bihor, unde s-a născut la 20 decembrie/1 ianuarie 1848, în casa lui Ilie și Raveca Papp din satul Pocioveliște de lângă Beiuș, primind la botez numele de Ignatie. Școala primară a urmat-o în Curățele, iar cursurile gimnaziale la Beiuș, apoi a urmat cursurile Institutului Teologic din Arad, pe care le-a absolvit la sfârșitul anului școlar 1870-1871. Remarcat de fostul său profesor Miron Romanul, l-a recomandat episcopului Procopie Ivașcovici (1853-1873) pentru o funcție la Consistoriu. În serviciul Consistoriului eparhial arădean trece prin întreaga filieră a slujbelor administrative, practicant, copist, expeditor, arhivar, casier, secretar consistorial, mai târziu referent în Senatul bisericesc al Consistoriului (1876-1891). În anul școlar 1875-1876 a predat Ermineutica și Teologia pastorală la Institutul Teologic.
La 14/27 iulie 1879, tânărul Ignatie a fost hirotonit diacon, în 1890 preot de episcopul Ioan Mețianu. Pe când avea vârsta de 52 de ani se decide pentru viața monahală. În 1/14 aprilie 1900 este tuns în monahism la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, primind numele de Ioan, iar mai târziu este ridicat la treapta de protosinghel. După moartea episcopului Iosif Goldiș, întâmplată la 23 martie/5 aprilie 1902, protosinghelul Ioan Papp primește conducerea Consistoriului eparhial arădean, achitându-se cu mult tact și pricepere de sarcinile ce-i reveneau în împrejurări deosebit de grele pentru Neamul și Biserica ortodoxă din primii ani ai secolului al XX-lea.
Alegerea, hirotonirea, instalarea și începutul activității de episcop
În urma nerecunoașterii de către autoritățile de la Budapesta a lui Vasile Mangra de episcop, în 30 ianuarie/12 februarie 1903, în urma unui nou scrutin, este ales protosinghelul Ioan Papp, fire blândă, împăciuitoare, neamestecat în politică. Hirotonirea a avut loc în ziua Sfântului Gheorghe din 1903, în catedrala din Sibiu, solemnitate religioasă condusă de mitropolitul Ioan Mețianu. În ziua în care primea darul hirotoniei întru arhiereu, la Arad se sfințea și ridica în turnul bisericii catedrale un clopot nou, în greutate de 2.254 kg, dăruit pe seama bisericii de noul episcop. Instalarea a avut loc duminică 4/17 mai 1903, în catedrala din Arad.
La începutul arhipăstoririi e-piscopului Ioan Papp, Episcopia Aradului avea jurisdicție peste un teritoriu destul de întins, cuprinzând părțile arădene, crișene și timișene. La Arad și Oradea funcționa câte un Consistoriu eparhial, cel de la Oradea fiind condus de un vicar. Consis-toriul arădean cuprinde 11 protopopiate cu 310 parohii matre și 114 filii în care funcționau 406 preoți la 386.514 suflete. Consistoriul eparhial din Oradea era format din 6 protopopiate, cu 266 parohii matre și 265 filii, în care funcționau un 202 preoți la 193.498 de suflete.
Activitatea de episcop până la Marea Unire
Episcopul Ioan Papp a condus Biserica într-o perioadă când aceasta era aprig bântuită de silințele guvernului maghiar de la Budapesta de a-i știrbi autonomia. Episcopii români erau curtați de ochii iscoditori ai Budapestei și conștiința lor era violată prin diferite semnături și declarații de loialitate. A reușit să ocolească primejdiile și cursele pe care i le-au întins guvernanții de la Budapesta. Autonomia Bisericii o considera ca pe o formă de păstrare a unității spirituale a poporului român și ca pe un factor menit să contribuie la înaintarea credincioșilor în cultură și bunăstare sub scutul și cu mijloacele Bisericii.
O altă problemă importantă care l-a preocupat a fost întări-rea în normele învățăturii creștin-ortodoxe și ridicarea religios-morală a credincioșilor. Conștient de chemarea sa, episcopul a promovat cultura religioasă, morala, bunăstarea intelectuală și materială. În toate parohiile vizitate, prin cuvântări, combătea viciile și scăderile morale din fiecare parohie vizitată, îndemnând credincioșii la iubire către sfânta biserică și instituțiunile ei, a cultivat simțul religios și virtuțile creștine.
El a rămas în istoria Episcopiei Aradului și pentru activitatea desfășurată în apărarea școlilor românești. Încă de la începutul arhipăstoririi s-a îngrijit de îmbunătățirea stărilor Institutului Pedagogic Teologic sub raportul disciplinei și al educației. A luat atitudine împotriva guvernului de la Budapesta, care a intensificat politica de maghiarizare, încercând să slăbească tendința de emancipare națională a românilor.
O altă direcție în care a lucrat episcopul Ioan Papp a fost refacerea materială a Episcopiei Aradului. De mai mulți ani, eparhia încheia anul financiar cu deficite bugetare, ceea ce însemna încetinirea funcționării aparatului administrativ și progresului cultural. Mereu s-a îngrijit de starea Catedralei episcopale, în timpul său biserica beneficiind de mai multe reparații. Este ctitorul bisericii din satul natal Pocioveliște, de care s-a îngrijit să fie dotată cu toate cele necesare cultului. De numele episcopului Ioan Papp se leagă și edificiul de lângă Reședința episcopală în care, din anul 1913, funcționa Școala civilă de fete.
Episcopul Ioan I. Papp și Marea Unire
În 14 octombrie 1918, s-a întâmplat moartea mitropolitului Vasile Mangra al Ardealului (1916-1918), ceea ce a determinat ca pe perioada sedisvacanței scaunul mitropolitan să fie suplinit, până la alegerea noului mitropolit, de episcopul Aradului. Întruniți la 8 noiembrie 1918 la Arad, cei doi episcopi, Ioan Papp al Aradului și Miron Cristea al Caransebeșului, și-au dat adeziunea recunoscând Consiliul Național Român drept reprezentantul politic al națiunii române din Ungaria și Transilvania.
În dimineața zilei decisive, 1 Decembrie 1918, în fața altarului bisericii de la Alba Iulia, înainte de începutul Adunării Naționale, serviciul divin a fost săvârșit de episcopul Ioan Papp, care, în obișnuita încheiere a Sfintei Liturghii, a rostit „Cel ce a înviat din morți și a înviat astăzi și neamul nostru românesc, Hristos adevăratul Dumnezeu”.
Activitatea de după Unire și sfârșitul episcopului
Până la instaurarea definitivă a autorității de stat românești, Consistoriul eparhial arădean s-a considerat deja sub jurisdicția Consiliului Dirigent Român care, în virtutea mandatului primit de la Marea Adunare, conducea Administrația română a Transilvaniei. În această perioadă, episcopul a avut cinstea de a-l primi în Arad pe generalul francez Henri Berthelet (1861-1931), fost șef al Misiunii militare franceze în România în timpul Primului Război Mondial.
În 23 februarie 1920, la Sibiu, a prezidat cel dintâi Congres Național Bisericesc al Mitropoliei Ardealului după realizarea Marii Uniri. La Congres s-a discutat despre reformarea școlilor normale, înființarea facultăților de teologie, problema reînființării episcopiilor istorice și organizarea Bisericii Ortodoxe Române în noile condiții politice.
După o arhipăstorire de 22 de ani în fruntea diecezei Aradului, în seara zilei de 21 ianuarie 1925, la vârsta de 77 de ani, episcopul Ioan Papp a trecut la cele veșnice, fiind înmormântat într-o criptă sub altarul bisericii ctitorite de el la Pocioveliște (Bihor). În fruntea Episcopiei Aradului, Ioan I. Papp a asigurat bunul mers al vieții religios-morale a credincioșilor printr-o disciplină deosebită, spirit care l-a însoțit întreaga perioadă de episcopat.
