Episcopul Ieronim al Daciei Felix s-a întâlnit luni cu Excelența Sa, doamna Silvia Davidoiu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Serbia.
La întrevederea care a avut loc la sediul Consulatului General al României la Vârșeț, a participat și Excelența Sa, doamna Anca Corfu, Consul General.
În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte referitoare la promovarea identității românești, cooperarea cu instituțiile statului românesc, precum și aspecte de ordin administrativ privind susținerea comunității românești din această regiune, precizează Episcopia Daciei Felix.
Tot în aceeași zi, Preasfințitul Părinte Ieronim a săvârșit Liturghia Darurilor înainte-sfințite în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Sân Mihai, Serbia.
Ierarhului i s-au alăturat în slujire clericii din Protoieria Alibunar, cărora Episcopul Daciei Felix le-a oferit o serie de îndrumări cu privire la desfășurarea activității liturgice și pastorale.
Foto credit: Episcopia Daciei Felix





