Episcopul Covasnei și Harghitei: Pe omul care este smerit, Dumnezeu îl înalță

„Pe omul care este smerit, Dumnezeu îl înalță”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei la Catedrala Episcopală „Acoperământul Maicii Domnului” și Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea-Ciuc.

Preasfințitul Părinte Andrei a explicat că mărturisirea sutașului din Capernaum descoperă o credință puternică în dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos.

„Sutașul exprimă prin cuvintele rostite credința sa puternică în cuvântul dumnezeiesc al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Felul în care îi răspunde lui Iisus ne arată că știa foarte multe despre Învățătorul. Știa că a tămăduit atâția bolnavi și că are o putere dumnezeiască”.

„S-a smerit tare mult acest sutaș. Și ce a zis? Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul casei mele, ci zi numai cu cuvântul și se va tămădui sluga mea. Vedeți, aceste cuvinte caracterizează personalitatea acestui sutaș. Modestia pe care o vedem în comportamentul lui, recunoașterea stării lui în fața lui Dumnezeu”, a subliniat ierarhul.

Episcopul Covasnei și Harghitei i-a îndemnat pe credincioși la cercetare de sine: „Fiecare să vă dați răspunsul: Doamne, sunt vrednic să-L am pe Dumnezeu musafir?”.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a înălțat rugăciuni pentru odihna sufletului Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, trecut recent la Domnul.

Foto credit: Episcopia Covasnei și Harghitei


Știri recente