Episcopul Canadei are convingerea că a doua și a treia generație de români canadieni păstrează valorile românești

„Separați de distanțe fizice, dar nu sufletește, departe de Romania, ducem cu noi de mai bine de un veac și aici în Canada bogăția culturii și spiritualității românești definitorie pentru noi”, subliniază Episcopul Ortodox Român al Canadei cu prilejul Zilei Naționale.

„Sărbătorim împreună Ziua Națională a României cu convingerea că valorile, credința ortodoxă și spiritualitatea românească pe care înaintașii noștri le-au dăruit națiunii, vor fi păstrate vii în sufletele celor care alcătuiesc a doua ori a treia generație de români canadieni”, transmite ierarhul în mesajul său de 1 Decembrie.

„Modelului de unitate și frățietate pe care acum 102 ani făptuitorii Unirii de la 1 decembrie ni-l oferă, îi adăugăm modele pe care Biserica le pune în fața noastră prin sărbătoarea Sf. Andrei cel întâi chemat, Apostolul Românilor, ce are în a sa pază întreg neamul românesc și ocrotește Episcopia Ortodoxă Română a Canadei precum și două dintre parohiile noastre (Mississauga și Calgary)”.

„Cinstirii Sf. Ap. Andrei i se alătură în această sărbătoare cea a Sf. Ier. Andrei Șaguna – Mitropolit al Transilvaniei între anii 1864-1873, rămas în istorie ca vajnic apărător al drepturilor ortodocşilor şi românilor din Ardeal. Cărturarul vizionar și bun chivernisitor al vieții bisericești, marele filantrop și sfânt ocrotește Catedrala Sf. Gheorghe și Sf. Andrei Șaguna din Windsor”.

„Cu alese gânduri și frățească grijă îl rugăm pe Hristos Domnul, ‹Păstorul și Păzitorul sufletelor noastre›, pe Sf. Apostol Andrei și Sf. Ierarh Andrei Șaguna să vă dăruiască bucuria păstrării dreptei credințe ortodoxe și a lucrării misionare aici pe pământul Canadei!”, le transmite PS Ioan Casian preoților și credincioșilor din Canada.

Sursă foto: Facebook / Episcopia Ortodoxă Română a Canadei


Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica!

Comentarii Facebook


Știri recente