Episcopul Basarabiei de Sud: Nașterea Maicii Domnului dă speranță lumii

„Această sărbătoare dă speranță lumii, ne încurajează sa fim statornici în credință chiar și atunci când vin greutăți si încercări asupra noastră”, a spus Episcopul Basarabiei de Sud în predica rostită de Nașterea Maicii Domnului.

De sărbătoarea Nașterii Macii Domnului, 21 septembrie, potrivit calendarului nerevizuit, Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a slujit în satul Manta din raionul Cahul.

Ierarhul i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să se roage Maicii Domnului, să o cheme în rugăciunile lor pentru a le fi mijlocitoare către Preasfânta Treime. Ea ajută oamenii să poarte crucea personală cu demnitate și să împlinească voia lui Dumnezeu.

Preasfințitul Părinte Veniamin a subliniat faptul că sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este și o sărbătoare a familiei deoarece „ea ne arată că pruncii sunt darul lui Dumnezeu pentru familie și lume”.

Episcopul Veniamin a îndemnat părinți să cultive virtuțile creștine copiilor încă din pruncie.

Episcopul Basarabiei de Sud a încheiat predica prin cuvintele: „La această mare sărbătoare o rugăm pe Maica Domnului să ne ocrotească în toate zilele vieții noastre, să ne ajute să avem credință statornică, dragoste de aproapele și ascultare de Dumnezeu, pe toate făcându-le cu smerenie pentru mântuirea noastră”.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Veniamin, l-a felicitat pe preotul paroh pentru lucrările realizate la biserica parohiei.

Sursă foto: Facebook / Episcopia Basarabiei de Sud

Comentarii Facebook


Știri recente