Episcopii Ortodocși Canonici din Statele Unite ale Americii transmit un mesaj la finalul Adunării anuale din Cleveland (text integral)

Episcopii Ortodocși Canonici din Statele Unite ale Americii au transmis un mesaj la finaului Adunării anuale care a avut loc în Cleveland, Ohio, în care reafirmă nevoia unității și cooperării între eparhiile de jurisdicții diferite din SUA.

În mesaj se face referire la importanța educării copiilor și tinerilor în credința ortodoxă dar și a implicării lor în diversele misiuni desfășurate de parohii.

Pe acestă cale, ierarhii condamnă orice tip de violență, își exprimă compasiunea față de refugiați și de cei afectați de dezastrele naturale din ultimul an.


Mesajul celei de-a 9-a Adunare anuală a Episcopilor Ortodocși Canonici din SUA: text integral

„Aducându-ne aminte neîncetat, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrul credinţei voastre şi de osteneala iubirii şi de stăruinţa nădejdii voastre în Domnul nostru Iisus Hristos”. (1 Tes. 1:3)

Iubiți frați și surori în Domnul,

Noi, membrii Adunării Episcopilor Ortodocși Canonici din Statele Unite ale Americii, adunați în Cleveland, Ohio, pentru ce-a de a noua întâlnire anuală în perioada 2-3 octombrie 2018, vă salutăm pe toți cu toată iubirea în Hristos, dând slavă și mulțumire Acestuia.

Douăzeci și cinci de ierarhi s-au adunat pentru a reaminti și reafirma unitatea noastră în credința ortodoxă. Ne exprimăm profunda recunoștință tuturor celor care au organizat și pregătit Adunarea de acest an. Adunarea s-a deschis cu celebrarea Sfintei Liturghii la Catedrala sârbă Sfântul Sava. Transmitem mulțumiri alese gazdei noastre, Episcopului Irinej, și comunității, mai ales Cercului Surorilor Sârbe, pentru ospitalitatea lor.

I-am amintit încă o dată pe frații noștri, ierarhii răpiți în Siria, pe Mitropolitul Ortodox Grec Paul Yazigi (fratele Preafericitului Părinte Patriarh Ioan X al Antiohiei) și pe Arhiepiscopul Ortodox Siriac Ioan Ibrahim.

La ședința de deschidere, președintele, Arhiepiscopul Dimitrie al Americii, a ținut discursul principal, care este disponibil pe site-ul Adunării. Ofițerii Adunării, Mitropolitul Grigorie (secretar) și Arhiepiscopul Michael (trezorier) și-au prezentat rapoartele oficiale.

După aceasta, membrii misiunilor Adunării și președinții comitetelor Adunării au oferit o imagine de ansamblu a activității lor din ultimul an. Ierarhii care s-au adunat au discutat despre cum pot sprijini în continuare aceste misiuni, precum și despre cum poate fi consolidată organizarea și eficiența comitetelor.

Am audiat prezentările Pr. Dr. Alkiviadis Calivas, profesor emerit de Liturgică la Facultatea de Teologie din cadrul Colegiului elen Sfânta Cruce, și Pr. Dr. John Morris, pastor emerit. Ei au făcut referire la botez, mirungere și primirea convertiților.

Mitropolitul Grigorie a prezentat principalele idei ale studiului intitulat „Mergeți și faceți ucenici: Evanghelizarea și Misiunea în Parohiile Ortodoxe din Statele Unite (partea 1)”.

Arhiepiscopul Nicolae, președintele Comitetului pentru planificare canonică regională, a prezentat un raport-sinteză al studiului intitulat „Locuri de mare unitate ortodoxă din America: Starea cooperării și comunicării locale între parohii și la nivel inter-ortodox”.

După deliberările necesare referitoare la rolul și responsabilitatea Bisericii în societatea contemporană, am ajuns la următoarele concluzii, pe care le transmitem comunităților noastre din cuprinsul Americii:

1. Reiterând discuția și dorința Adunării de anul trecut privind instruirea copiilor și implicarea tinerilor adulți în Biserică, ierarhii au subliniat importanța formării tinerilor de toate vârstele prin programe parohiale și misiune pastorală, recunoscând și înțelegând contribuția lor ca un exemplu pentru credincioși (1 Timotei 4:12).

Prin urmare, îi îndemnăm pe toți credincioșii noștri și, mai ales, pe tineri să învețe și să trăiască poruncile Evangheliei și tradițiile Bisericii, care ne luminează și susțin viețile și deciziile pentru a putea fi sarea pământului, după cum ne-a învățat Domnul nostru (Matei 5:13).

În acest scop, ne încurajăm parohiile să dezvolte programe educative pentru botezul și mirungerea copiilor și adulților care intră în Biserica Ortodoxă pentru ca enoriașii noștri să poată dobândi și dezvolta o înțelegere mai profundă a credinței.

2. Ne exprimăm compasiunea și sprijinul față de refugiați și familiile lor, care se confruntă cu o imensă suferință și o dislocare acută în întreaga lume și chiar în țara noastră.

În plus, denunțăm orice violență, cauzată de acte fără sens legate de arme și împușcături sau instigate de acte respingătoare de discriminare și prejudecăți.

Creștinii ortodocși sunt chemați să demonstreze solidaritatea și ospitalitatea lor față de toți oamenii, indiferent de rasă sau religie, să primească și să îmbrățișeze chipul lui Dumnezeu în cei mai mici dintre frații și surorile noastre, după cum suntem învățați din parabola Domnului (Matei 25:40-45).

Dumnezeul nostru este Dumnezeul iubirii și al iertării, al reconcilierii și al fraternității.

3. Transmitem compasiunea cordială însoțită de rugăciunile noastre celor care i-au pierdut pe cei dragi și au trăit devastare sau privare cauzată de diverse dezastre naturale din ultimul an, de la uraganele Harvey din Texas, Maria din Puerto Rico și Florence din Carolina, iar cel mai recent de la tsunami-ul din Indonezia.

Ne rugăm ca Dumnezeu să ocrotească lumea de astfel de calamități și facem un apel către toți credincioșii noștri și către toți oamenii de bunăvoință să respecte creația lui Dumnezeu și să-i protejeze resursele naturale.

4. Noi ne confirmăm într-adevăr unitatea în calitate de creștini ortodocși, pentru care trebuie ne străduim cu grijă însă constant, cu rugăciune însă cu pasiune, să o practicăm și să o exersăm.

Recunoscând și apreciind unitatea ca dar sfânt din partea Dumnezeului Treimic, suntem conștienți că „avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârșitoare este a lui Dumnezeu și nu de la noi” (2 Corinteni 4:7).

În acest sens, refuzăm să ne predăm tentației de a întrerupe unitatea sau de a ne diviza între noi. Deoarece, „în toate pătimind necaz, dar nefiind striviți; lipsiți fiind, dar nu deznădăjduiți; … doborâți, dar nu nimiciți, purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca viața lui Iisus să se arate în trupul nostru” (2 Corinteni 4:8-10).

Așadar, rămânem fideli deplinei unități în credință de care ne bucurăm în calitate de creștini ortodocși în această țară.

În concluzie, transmitem rugăciunile noastre părintești către toți credincioșii noștri. Fie ca binecuvântările bogate ale Dumnezeului nostru întru tot milostiv să fie cu voi cu toți.

„Creșteți în har și în cunoașterea Domnului nostru și Mântuitorului Iisus Hristos. A Lui este slava, acum și în ziua veacului” (2 Petru 3:18).

Traducere: Basilica.ro

Foto: D. Panagos / assemblyofbishops.org

Comentarii Facebook


Știri recente