Eparhia Vadului, întemeiată de Sf. Ștefan cel Mare. PS Benedict a serbat hramul ctitoriei ștefaniene

Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Vad din județul Cluj, ctitorie a Sfântului Ștefan cel Mare. Eparhia Vadului, strămoașa actualei Arhiepiscopii a Clujului, a fost întemeiată de sfântul domnitor. De la el învățăm dragostea de neam și încrederea nestrămutată în Dumnezeu, a spus ierarhul.

„Cele trei lucruri, absolut necesare pentru viața noastră, pe care le învățăm de la Sfântul Ștefan cel Mare și din imnografia acestei sărbători, sunt acestea: pavăza credinței noastre ortodoxe, ca parte esențială din ceea ce suntem noi, din ceea ce am fost și nădăjduim că voi fi și de acum încolo. Apoi, dragostea de neam, în tot ceea ce presupune neamul frumos, statornic și demn de preluat și în zilele noastre și de continuat în vremurile care vor urma. Apoi, cel de-al treilea lucru, cu precădere necesar în vremurile noastre, este nevoia de multă încredere în ajutorul lui Dumnezeu. El este Cel care ne însoțește pas cu pas, și ne-a însoțit și astăzi pașii venind la hramul mănăstirii de la Vad”, a spus Preasfințitul Părinte Benedict.

Hramul a fost unul special prin faptul că s-au împlinit 30 de ani de când a fost canonizat Sf. Ștefan cel Mare.

PS Benedict Bistrițeanul a oficiat sâmbătă, 2 iulie 2022, Sf. Liturghie la hramul Mănăstirii Vad. Eparhia Vadului, precursoarea istorică a actualei eparhii a Clujului, a fost întemeiată de sfântul domnitor. Foto: Ionuț Chifa

Ierarhul i-a avut alături în slujire pe Părintele Iulian Paul Isip, Protopopul de Gherla, pe Arhid. Sergiu-Iustin Pop, secretar de cabinet la Centrul Eparhial Cluj, pe Arhim. Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii Nicula, pe Protos. Nicodim Pop, starețul Mănăstirii Vad, pe Protos. Serafim Bădilă, duhovnicul Mănăstirii Cășiel, pe Protos. Paisie Pașcu, duhovnicul Mănăstirii Strâmba, și pe alți clerici locali.

Au mai participat Acad. Marius Porumb, oficialități locale și numeroși credincioși.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele.

PS Benedict Bistrițeanul a oficiat sâmbătă, 2 iulie 2022, Sf. Liturghie la hramul Mănăstirii Vad. Eparhia Vadului, precursoarea istorică a actualei eparhii a Clujului, a fost întemeiată de sfântul domnitor. Foto: Ionuț Chifa

La finalul slujbei, părintele stareț Nicodim Pop a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, Preasfinția Sa aflându-se pentru prima dată la hramul mănăstirii.


În Arhiepiscopia Clujului există două din cele 30 de biserici ctitorite de Sf. Ștefan cel Mare care sunt atestate documentar. Tradiția spune că ar fi fost în total 40.

Puțină lume știe că sfântul voievod este întemeietorul celor două eparhii istorice de la Feleac și de la Vad. Episcopia de la Vad se afla pe pământuri deținute de Sf. Ștefan cel Mare și sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei, care în epocă avea centrul eparhial la Suceava.

Interiorul bisericii monument istoric din Vad. PS Benedict Bistrițeanul a oficiat sâmbătă, 2 iulie 2022, Sf. Liturghie la hram. Eparhia Vadului, precursoarea istorică a actualei eparhii a Clujului, a fost întemeiată de sfântul domnitor. Foto: Ionuț Chifa

Mănăstirea „Ștefan Vodă” de la Vad a fost reactivată în 2011, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, fiind pusă sub ocrotirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare ca al doilea hram.

Așezământul monahal a primit în administrare și biserica monument istoric ctitorită de Sf. Ștefan cel Mare la Vad, unde a existat o mănăstire din secolul al XV-lea și un centru episcopal care a dat denumirea actualei Arhiepiscopii Vadului, Feleacului și Clujului.

O altă ctitorie a Sfântului Ștefan cel Mare este biserica monument istoric din Feleac, construită în jurul anului 1488, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Paraschiva”. La cererea credincioșilor, în 1991, a fost reînființată Mănăstirea Feleac.

Citește mai multe despre Povestea ctitoriilor ștefaniene în eparhia de la Vad și Feleac.

Foto credit: Ionuț Chifa

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente