Elevii români din Ungaria au participat la activități educative dedicate Zilei Limbii Române

Un grup de elevi de la Școala Generală Românească din Aletea și Chitighaz au participat marţi la un eveniment dedicat Zilei Limbii Române şi organizat în Giula la sediul Centrului de Documentare și Informare al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU).

La eveniment au fost prezenţi români din Giula și din alte localități din Ungaria în care se găsesc comunități românești, precum Chitighaz, Șărcad sau Macău, dar şi multe oficialităţi, între care Preasfinţitul Părinte Siluan al Ungariei.

Elevii au participat la activități educative dedicate Limbii Române și au fost răsplătiți cu daruri, iar cei mai mari au stat de vorbă, și-au împărtășit din problemele și năzuințele lor, în dulcele grai românesc, şi au participat la o agapă comună.

Manifestarea a fost organizată cu sprijin financiar din partea Ministerului Resurselor Umane de la Budapesta.

„Prin acest eveniment am dorit să apropiem pe românii din împrejurimi, pentru că nu sunt doar români din Giula, ci şi din localităţile aferente acestui oraş al românilor din Ungaria”.

„Am invitat şi copii pe care i-am învăţat despre obiceiurile noastre, despre tradiţiile pe care încercăm să le păstrăm şi despre modul în care noi depunem eforturi să păstrăm vorbirea limbii române”, a declarat pentru Trinitas TV Protopopul de Giula, Părintele Florin Olteanu.

Manifestarea este parte a activităților inițiate de Centrul de Documentare și Informare al AȚRU încă din anul 2015 și ea a cuprins atât tabere de dansuri sau de învățare a Limbii Române, de câte o săptămână, pentru diferiți elevi români din Ungaria, cât și o reuniune de acest fel, a românilor de diferite vârste, mici și mari, la Centrul de Documentare și Informare din Giula, pentru a participa la activități culturale.

În acest an, urmare a condiţiilor impuse de pandemie, Tabăra de Dansuri populare, organizată de Centrul de Documentare și Informare a AȚRU, a avut loc la Pădurea Neagră, lângă Oradea, în perioada 12-16 iulie 2021 și la ea au participat un număr de 29 persoane (27 elevi și două cadre didactice), provenind de la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula.

Tot în aceeași localitate, în organizarea Autoguvernării Românești din Csanádpalota, a mai avut loc o altă Tabără de Dansuri, în perioada 5-11 iulie 2021, pentru un grup de 26 persoane (24 elevi și două cadre didactice), din Csanádpalota.

În ţara noastră, Ziua Limbii Române este celebrată în fiecare an, la 31 august, potrivit legii nr. 53/2013.

Foto credit: Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei

Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Comentarii Facebook


Știri recente