Ediția a XII-a a Seminarului de Medicină și Teologie de la Bistrița

La Bistrița se desfășoară, în perioada 13-14 mai, cea de-a XII-a ediție a Seminarului Ortodox de Medicină și Teologie, în organizarea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolylai” Cluj-Napoca, a Protopopiatului Bistrița, împreună cu Societatea Română de Bioetică, Uniunea Medicală Balcanică din România, Asociația Medicală Română – filiala Bistrița și Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Vor avea loc comunicări științifice și mese rotunde grupate pe temele „Creștinul în fața suferinței și a morții” și „Biserica în spital (Diaconie, Taumaturgie)”, la care participă specialiști în domeniu din majoritatea centrelor universitare din țară, precum și oaspeți din străinătate.

Între cei care vor conferenția în cadrul seminarului se află Înalt Preasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Vasile Someșeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, actorul Dan Puric, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, prof. univ. dr. Nicolae Miu, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, prof. univ. dr. Ioan Chirilă, criticul literar Tudorel Urian, istoricul Marius Oprea, prof. univ. Toader Nicoară, după cum aflam din Ziarul Lumina. Lucrările sunt găzduite de saloanele Hotelului Metropolis din Bistrița.

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel: Sărbătoarea Sf. Ap. Andrei este confirmarea credinței apostolice a poporului român (Text integral)

Predica Preafericitului Părinte Daniel la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, rostită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, 30.11.2023. Text revizuit de autor: Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi…