Duminica Sf. Ap. Toma la Bacău

În Duminica Tomei, la Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Bacău, în prezența câtorva sute de credincioși, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Episcop Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, potrivit epr.ro.

Slujba a avut loc la demisolul Catedralei, acolo unde se află și mormântul vrednicului de pomenire episcop al Hușilor, Ioachim Mareș. Cu acest prilej, după dumnezeiasca Liturghie, Preasfințitul Ioachim a oficiat parastasul fostului episcop al Hușilor, care a activat în această zonă, atât în calitate de preot, cât și de arhiereu-vicar al Epicopiei Romanului și Hușilor până în anul 1996, fiind și cel care a început lucrările la Catedrala „Înălțarea Domnului”, lucrări ce continuă acum sub coordonarea Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Comentarii Facebook


Știri recente