Duminica Părinților și a Copiilor

Începând cu anul 2009, prima duminică după data de 1 iunie este dedicată părinţilor şi copiilor. Hotărârea a fost adoptată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, arătând preţuire pentru părinţii şi pruncii lor, crescuți și educați în dreapta credinţă.

În mesajul adresat cu prilejul acestei sărbători, Patriarhul Daniel a evidențiat importanța familiei în contextul pandemic actual și a accentuat rolul părinților în educația oferită copiilor.

„Caracterul copiilor nu se formează numai prin vorbe şi sfaturi, ci şi prin viaţa şi exemplul părinţilor. În acest sens, părinţii sunt chemaţi să trăiască adevărata credinţă, prin rugăciune şi fapte bune, şi să cultive iubirea şi dărnicia în familie, după chipul iubirii milostive a Preasfintei Treimi, astfel încât familia să fie mereu izvor de iubire şi de bucurie pentru copii”.

Pentru anul 2020 ierarhii români au hotărât să acorde atenţie pastoraţiei părinților și copiilor, promovând în același timp modele de filantropi ortodocși români.

Hotărârea reprezintă o continuare firească a activităţilor pe care Biserica Ortodoxă Română le desfășoară pentru familia creștină, numită adeseori de Patriarhul Daniel „binecuvântare şi icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate”.

Pentru că familia trebuie să facă faţă multiplelor provocări şi crize din societatea contemporană, sinodul Bisericii Ortodoxe Române a apărat cu fermitate instituţia sacră întemeiată de Dumnezeu în Rai şi a expus punctul de vedere ortodox prin diferite pastorale sau enciclice.

Sinodalii au îndemnat ca „fiecare dintre noi trebuie să avem o permanentă preocupare față de familia noastră și față de viitorul familiei creștine și al neamului românesc”.

Foto credit: Mircea Florescu/Basilica.ro


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…