Duminica Ortodoxiei la parohia Intrarea în biserică a Maicii Domnului din Șimleu Silvaniei

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei. Alături de Preasfinția sa au mai făcut parte din sobor Preacucernicul Părinte protopop Dan Haiduc și părinții slujitori ai bisericii Vasile Boșca, Ioan Pădurean și părintele arhidiacon Ciprian Boșca, informează episcopiasalajului.ro

După citirea pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preasfințitul Părinte Petroniu a explicat credincioșilor care este diferența între înființarea bisericii și ajungerea bisericii la maturitate, sărbătorită astăzi.

Complexul parohial al parohiei Șimleu I, ridicat în urma colaborării cu parohia romano-catolică „St. Ludgeri” din localitatea Helmstedt (Germania) dispune de o cantină socială, un internat social și cabinete medicale de stomatologie și reflexoterapie. De asemenea acest complex include și un paraclis, o expoziție permanentă de arheologie, etnografie, carte și icoană veche, birouri și o sală de conferințe care deservesc, în prezent și sediul Protopopiatului Șimleu Silvaniei, precum și o locuință de serviciu pentru preot.

În cantina socială din cadrul complexului primesc o masă caldă pe zi un număr de 26 de persoane recomandate de biroul de asistență socială al Primăriei Șimleu Silvaniei, iar în internat sunt cazați elevi și tineri din împrejurimile Șimleului, fără posibilități de navetă și cu risc de abandon școlar.

Comentarii Facebook


Știri recente