Duminica întoarcerii Fiului risipitor sărbătorită la biserica Parohiei Arad – Grădiște

În Duminica Fiului risipitor, a XXXIV-a după Rusalii, Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a fost prezent în biserica Parohiei Arad-Grădiște din Protopopiatul Arad, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

Asociația ortodoxă „Oastea Domnului” a organizat în biserica Parohiei Arad-Grădiște un amplu program comemorativ dedicat împlinirii a 125 de ani de la naștere și 75 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Iosif Trifa, întemeietorul asociației, împlinirea a 90 de ani de la întemeierea acesteia și trecerea celor 5 ani de la mutarea la Domnul a lui Moise Velescu, președinte al asociației, enoriaș al acestei parohii.

La programul desfășurat pe parcursul întregii zile, membrii asociației, veniți din diferite părți ale țării, dar și credincioșii parohiei au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului. Înalt Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia, sub titlul „Dreptate și îndreptare”, subliniind frumusețea Pildei întoarcerii fiului risipitor, a vorbit despre starea dintru început a omului, din care căzând, având deplina libertate a alegerii între bine și rău, o poate recâștiga prin conlucrarea cu harul divin.

A amintit, de asemenea, că Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena, cu promulgarea libertății religioase prin Edictul de la Milan pentru Imperiul Roman, îndeamnă la analizarea a ceea ce înseamnă libertatea creștină, conformă voinței lui Dumnezeu și ascultării cuvântului Său. După-amiază, IPS Timotei, reiterând pericopele zilei (I Corinteni 6 și Luca 15), a arătat modul în care sărbătoririle și comemorările prilejuite de această zi au trezit în conștiința celor prezenți obligația de a continua lucrarea înaintașilor în unitatea Bisericii, învățăturile multiple din citirile zilei, prelucrate de cei care au cuvântat, recitat versuri sau interpretat imne, relevând bogăția Sfintei Scripturi în tălmăcirea Sfintei Tradiții, spre mai mare folos duhovnicesc și câștigarea mântuirii. Preotul Viorel Roja, parohul locului, a adus mulțumiri chiriarhului pentru vizita pastorală, de asemenea, oaspeților din cadrul Oastei Domnului pentru împreuna-participare la momentele de comemorare și înălțare duhovnicească.

Comentarii Facebook


Știri recente

9 mai: Ziua Europei

Dedicată unității europene, Ziua Europei este sărbătorită anual în data de 9 mai. Celebrarea acestei zile amintește de evenimentele din 9 mai 1950, când ministrul francez de externe Robert Schuman a propus crearea unei structuri…