Duminica a XI-a după Rusalii la Catedrala arhiepiscopală din Buzău

Credincioșii buzoieni au participat în număr mare, duminică, 24 august 2014, la slujba de la Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” și „Sfinții Trei Ierarhi” din Buzău. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, și Preasfințitul Părinte Grigorie, Episcop de Mesaoria, după cum ne-a transmis Dragoș Olteanu.

La momentul rânduit, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul teolog Constantin Stoica.

„În această duminică, iubiți credincioși, ați observat că noi am avut oaspete un episcop din Biserica Ciprului, pe Preasfințitul Grigorie, Episcop de Mesaoria. Preasfinția Sa, un cunoscut de-al meu de mai multă vreme, pentru că ne-am întâlnit la foarte multe evenimente interortodoxe, a avut bunăvoința să ne viziteze Eparhia și să slujim astăzi împreună Sfânta Liturghie, așa cum în insula Cipru au mers și ierarhi de-ai noștri, iar acolo și-au găsit rostul în viață și, totodată, oblăduire din partea Bisericii Ciprului, a ierarhilor ciprioți, foarte mulți români„, a spus Întâistătătorul Eparhiei de la Curbura Carpaților.

De asemenea, ierarhul oaspete a precizat: „Bucuria mea este deosebit de mare și, totodată, emoția pe care am trăit-o astăzi, când Dumnezeu a binecuvântat să slujim împreună în această frumoasă și măreață catedrală. M-am încredințat încă o dată că suntem cu toții frați în Hristos, că ne împărtășim din același potir și mărturisim aceeași credință în Dumnezeu-Preasfânta Treime și în Mântuitorul Iisus Hristos Cel răstignit și înviat.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu” a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Ca semn de mulțumire pentru vizita făcută la Buzău, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian i-a oferit în dar Preasfințitului Părinte Grigorie o cruce de binecuvântare.

Comentarii Facebook


Știri recente