Duminica a VI-a după Rusalii

Biserica Ortodoxă se află la 15 iulie 2012 în Duminica a VI-a după Rusalii. La Sfânta Liturghie se va citi pericopa de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul 9, versetele de la 1 la 9, unde este istorisită Vindecarea Slăbănogului din Capernaum precum și pericoapa de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul 17, versetele de la 1-13, unde este relatată rugăciunea lui Iisus.

„Evanghelia din Duminica a VI-a ne arată puterea dumnezeiască a Mântuitorului Iisus Hristos și faptul că Mântuitorul este doctorul sufletelor și al trupurilor noastre. L-a vindecat pe paralitic spiritual, iertându-i păcatele, și trupește. Noi învățăm din această minune pe care Mântuitorul a făcut-o că fiecare putem alerga la Mântuitorul Iisus Hristos cu aceiași credință, credința slăbănogului și a celor patru prieteni ai săi, și vom primi și noi, pe măsura dragostei și a credinței, vindecare sufletească și trupească asemenea acestui paralitic din Capernaum”, a spus PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Această zi mai este cunoscută și ca Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic.

„Sinodul al IV-lea Ecumenic de al Calcedon a condamnat erezia care a luat ființă în urma controverselor hristologice și trinitare din secolul IV, iată în secolul V monofizitismul este o consecință a ereziei ariene și, bineînțeles, o consecință a ereziilor condamnate deja în prime trei sinoade ecumenice. Formula pe care o cunoaștem de la sinodul IV ecumenic acceptată de Sf. Părinți care s-au întrunit la Calcedon este că Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Firile Mântuitorului sunt neîmpărțite și nedespărțite, așa ne învață Sfinții Părinți de la Calcedon. Noi credem, mărturisim și propovăduim că Mântuitorul Iisus Hristos este și va rămâne Dumnezeu adevărat și Om adevărat”, a declarat pentru TRINITAS TV PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

În această Duminică se face pomenirea Sfinților Mucenici Chiric și Iulita, a Sfântului Ierarh Iosif al Tesalonicului și a Sfântului Vladimir, Luminătorul Rusiei.

Comentarii Facebook


Știri recente