Două seri catehetice dedicate tinerilor vor avea loc la Biserica Domnița Bălașa în Postul Mare

La biserica bucureșteană „Domnița Bălașa – Paraclis Patriarhal” vor avea loc în perioada Postului Mare, două seri catehetice sub titlul „Tinerii și provocările societății contemporane”.

Prima va fi susținută de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în 20 martie, a treia a săptămână din Post.

Preasfinția Sa este autorul a numeroase cărți, articole și studii de specialitate (îndeosebi de cultură și spiritualitate siriacă) publicate în reviste recunoscute național și internațional, fiind un bun cunoscător al limbilor clasice: siriacă, greacă și latină.

De-a lungul timpului, le-a fost tinerilor un bun sfătuitor și îndrumător, călăuzindu-le pașii după vorba înțeleaptă: „este tânăr, însă umblă pe cărări bătrâne”.

Al doilea eveniment va avea loc în 3 aprilie, în a cincea săptămână din Post și va fi susținut de Părintele Protosinghel Atanasie Ulea, medic, psihiatru, psihoterapeut și consilier eparhial coordonator al Sectorului Pastoral – Liturgic și pentru Misiune din Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

Evenimentele culturale și duhovnicești au ca scop găsirea unor metode în vederea clarificării conflictelor interioare ale tinerilor care se confruntă cu tot mai multe provocări în societatea contemporană.

Foto credit: Așezămintele Brâncovenești – Biserica Domnița Bălașa


Știri recente