Doi ierarhi s-au rugat la biserica „Buna Vestire” din Deva. Credincioșii au participat în număr mare la Sfânta Liturghie

Credincioșii parohiei Buna Vestire din Deva au primit, duminică, 15 ianuarie 2017, vizita a doi ierarhi din Mitropolia Ardealului. Astfel, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, au oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi și diaconi.

În cuvântul rostit, Preasfinţitul Părinte Andrei a vorbit credincioșilor prezenţi despre recunoștinţă și despre ascultarea de Dumnezeu, informează site-ul oficial al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Cel vindecat, din pericopa evanghelică citită astăzi la Sfânta Liturghie, reprezintă modelul desăvârșit pe care noi toţi trebuie să-l urmăm în drumul spre moștenirea Împărăției Cerurilor, a subliniat Părintele Episcop Andrei.

La finalul slujbei, Ierarhul locului, Preasfințitul Părinte Gurie, a mulțumit PS Andrei și clerului slujitor pentru participare și a binecuvântat pe credincioșii prezenți.

Comentarii Facebook


Știri recente