Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat duminică slujba de sfințire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din localitatea ilfoveană Dragomirești Deal. Ierarhul a subliniat în predică faptul că diavolul are putere în măsura în care noi i-o oferim.
Preasfinția Sa a afirmat că „Sfânta Liturghie este cea mai puternică armă împotriva diavolului”.
„Evanghelia acestei duminici ne amintește tuturor că diavolul are atâta putere cât îi dăm noi. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că diavolul are putere asemenea unui câine legat. Un câine în lesă nu are putere decât într-un anumit loc, într-un anumit spațiu. Diavolul nu are putere mai mare decât Dumnezeu”, a spus Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
PS Timotei Prahoveanul a subliniat faptul că „diavolul va lucra și va intra la cei care îl vor primi. Altădată era furios, înspăimântător, iar acum în vremurile noastre este ademenitor”.
„Să cerem ajutorul lui Dumnezeu care este mai puternic decât al diavolului. Luptați împotriva lui fiindcă, având ajutorul lui Dumnezeu suntem mai puternici”.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. paroh Dumitru Sorin Stoian a fost hirotesit iconom stavrofor, același rang fiind oferit și fostului pr. paroh Gheorghe Toader Dolha. Părintele co-slujitor a fost distins cu rangul de sachelar.
Principalii ctitori ai sfântului lăcaș de cult au primit ordine și distincții.
Lucrările de restaurare a bisericii din Dragomirești Deal au fost susținute de primăria și consiliul local al comunei. Biserica datează din anul 1761.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro