Dialog ortodox intercultural la Catedrala Episcopală din Severin

La Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin va poposi, duminică, pe 7 iulie, ieromonahul Melchisedec, viețuitor al renumitei mănăstiri Essex din Marea Britanie.

Alături de ieromonahul Melchisedec se va afla și Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Nicodim, care va săvârși slujba euharistică împreună cu soborul de preoți și diaconi ai Catedralei, după cum ne-a precizat Cătălin Cernătescu.

Cuviosul părinte, finlandez de origine, doctor în Teologie și ucenic al Pr. Sofronie Saharov, va adresa la finalul Sfintei Liturghii, cuvânt de învățătură celor prezenți, împărtășind, în duhul comuniunii, din învățăturile evanghelice și din experiența dobândită împreună cu marele părinte, scriitor și ascet, Sofronie.

Părintele Melchisedec aduce, totodată, cu sine și rugăciunile de bine și unitate ale celorlalți frați de la Essex, legați de spiritualitatea autohtonă și înfrățiți cu mulți teologi români care au trecut cu folos pragul mănăstirii din Regatul Unit.


Știri recente

Sprijin umanitar pentru comunitatea vulnerabilă din Gaza: Patriarhia Română, cu sprijinul MAE, donează 50.000 euro prin intermediul organizației Samaritan’s Purse

Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de euro, destinat atât comunității creștine din Fâșia Gaza, precum și altor persoane și comunități, aflate într-o situație umanitară…