Surdocecitatea este o deficiență multisenzorială gravă care generează, de cele mai multe ori, dificultăţi majore în sfera comunicării, a accesului la informaţie, în orientare şi mobilitate.
Relatarea dialogului dintre părintele Mirel Ilie, coordonatorul comunităţii hipoacuzice din Bucureşti, şi o fetiţă suferind de această afecţiune evidenţiază cât de grea şi sensibilă este misiunea preotului în rândul celor cu astfel de deficienţe:
„Eram în perioada Crăciunului şi m-a întrebat prin limbajul semnelor: Dacă tu îl rogi pe Hristos ceva, El poate să-mi aducă în dar? Am spus: Da, cum să nu? M-am gândit în sinea mea că îi voi cumpăra ce îşi doreşte indiferent cât va costa”.
„Mi-a spus: Când stau aici în căruciorul meu şi mă uit la mama şi citesc pe buzele ei, ea îl roagă plângând pe Hristos: Doamne, ajut-o pe fetiţa mea să meargă măcar cinci minute, eu să alerg şi să nu o pot prinde. Roagă-l tu pe Hristos să mă ajute măcar cinci minute, să pot face asta, şi îi promit lui Hristos că nu o să plâng apoi că nu mai pot merge. O să stau înapoi în căruciorul meu, dar vreau să mă bucur că am făcut-o pe mama mea fericită”.
Întâmplarea l-a făcut pe cleric să preţuiască şi mai mult toate darurile pe care noi oamenii le primim de la Dumnezeu.
„Am coborât la maşină şi am stat foarte mult timp plângând, gândindu-mă că sunt un ipocrit că de fapt nu–i mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce îmi dă şi, dincolo de toate, eu pot merge, pot vedea şi pot să alerg după copiii mei şi ei să alege după mine”.
Surdocecitatea poate să fie congenitală sau dobândită, problematica fiind la fel de complexă atât într-un caz, cât şi în celalalt. În cazul surdocecităţii congenitale, problemele de vedere pot fi evidente încă de la naştere, în timp ce cele auditive pot fi observate la copil puţin mai tarziu.
Foto credit: Raluca Ene/Basilica.ro
