Dezbateri culturale la Sibiu

Centrul de Cercetare Ecumenică al Universității “Lucian Blaga” din Sibiu a deschis marţi, 10 martie, seria de manifestări puse sub titlul “Dezbateri Culturale Sibiene”, potrivit mitropolia-ardealului.ro. Prima dezbatere a avut titlul “Violență în numele religiei? O dezbatere interdisciplinară” şi a adunat profesori de la mai multe universităţi. Prima dezbatere publică din seria pregătită de organizatori a avut loc la Biblioteca Județeană “ASTRA” din Sibiu şi a avut ca invitați personalități de marcă din domeniul teologiei și științelor politice. Dezbaterea pe tema menţionată a adus faţă în faţă ideile prof. dr. Jürgen Moltmann, cercetător și profesor-emerit al Universității din Tübingen, un nume de rezonanță la nivel internațional în cercetarea teologică și ale prof. dr. Radu Carp, profesor de științe politice în cadrul Universității din București. De asemenea, întâlnirea a avut și doi coreferenți, pe pr. prof. Dr. Dorin Oancea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna”și conf. dr. Eugen Străuțiu de la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.

Dezbaterea a fost condusă de prof. dr. Ştefan Tobler, director al Centrului de Cercetare Ecumenică şi moderată de lect. univ. dr. Ciprian Toroczkai de la Facultatea de Teologie din Sibiu. La dezbatere au participat cadre universitare, amintindu-i aici pe decanul Facultăţii de Teologie din oraş, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel şi pe prof. dr. Hermann Pitters de la Departamentul de Teologie Protestantă al universităţii sibiene, protopopi, preoţi, intelectuali, oameni de cultură şi studenţi. Pentru că prof. Jürgen Moltmann nu a fost prezent la dezbatere, referatul a fost citit de prof. dr. Ştefan Tobler, iar după prezentarea celorlalte comunicări ştiinţifice au urmat dezbaterile, întrebările şi comentariile pe marginea celor expuse. Expunerea a fost realizată în limba română şi în limba germană, cu traducerea aferentă pusă la dispoziţia participanţilor.

Proiectul “Dezbateri culturale sibiene” are în vedere promovarea dialogului social la nivelul comunității sibiene, având ca subiect teme de interes național și internațional, cu specific economic, social, spiritual și moral, precum și dezvoltarea intervenției comunitare prin dezbateri cu ajutorul personalităților în domeniu, recunoscute la nivel internațional, național și local.

Comentarii Facebook


Știri recente