Despre felul postirii omului bolnav

Mare bucurie avem ori de câte ori un duhovnic ne spune cuvinte de învățătură, pe care încercăm să le păstrăm pentru totdeauna în cămara sufletului. Părintele Laurențiu, starețul Mănăstirii Cozia Veche, este sfătos din fire, iar atunci când îți vorbește, o face cu multă dragoste. Auzind că dorim să-l ascultăm, a coborât de îndată din pădure, unde era, și ne-a vorbit despre rugăciunea și postul celor aflați în suferință.

A învățat multe de la părintele Cleopa, al cărui ucenic a fost la Mănăstirea Sihăstria, și ne împărtășește și nouă din această învățătură. „Postul și rugăciunea au mers dintotdeauna mână-n mână. Chiar dacă nu există o academie a rugăciunii, cel care dorește să sporească întru această lucrare trebuie să cântărească rostuirea fiecărui pas, a fiecărei trepte care duce omul spre mântuire. În situația în care omul este bolnav, bătrân sau neputincios, e bine să asculte de duhovnicul lui, care-i cunoaște întru totul suferința și temeinicia bolii și să postească după putere. Și-apoi și bolile astea trebuie să fie foarte bine cântărite, nu pentru o banală durere de cap să dăm prilej diavolului să ne oprească din post și rugăciune. Rânduiala postului pentru omul bolnav este oarecum mai permisivă, duhovnicul fiind cel care hotărăște care este măsura rugăciunii și a postului pentru această categorie de oameni. Dar trebuie să avem conștiința dimensiunii bolii, abia apoi să delimităm ascultarea celui suferind, și asta pentru că postul trebuie să fie o permanentă bucurie, când postești, nu te chinui. Suferința celui care postește este fără-ndoială o batjocură, Dumnezeu nu vrea un astfel de post.”

Iată ce spune părintele în legătură cu felul de nevoință și post pe care trebuie să le ducă un om bolnav: „Părintele Cleopa ne învăța să avem mare grijă când stabilim natura bolii și a suferinței: Dacă cineva este bolnav, să se înfrâneze de la mâncare după putere, dar să postească de mânie, de tutun, de beție, de ceartă, de înjurături, de glume, de somn mult, de gânduri și imaginații necurate, de păcate urâte trupești și sufletești, de furt, de minciună, de vrăjitorie, de avorturi, de dezbinări între rude și de tot păcatul. Că mai mare este postul sufletesc de gânduri și de faptele rele, decât postul trupesc de mâncare. Cine se înfrânează de la toate aceste răutăți se va putea cu ușurință înfrâna și de la mâncare și băutură. Postul este înainte de toate înfrânare, degeaba nu mănânci carne, dacă muști din carnea aproapelui, degeaba nu mănânci de dulce, dacă mănânci de post mai mult decât trebuie, sau mâncăruri din cele îmbunătățite cu tot felul de arome înșelătoare și nesănătoase”.

Este păcat ca în rugăciunile noastre de fiecare zi să-i cerem lui Dumnezeu sănătate? „Să nu uităm că toți marii sfinți au fost bolnavi, dar fără nici o excepție, aceștia primeau cu mare bucurie suferințele, iar boala îi ajuta să fie în permanență cu mintea la Bunul Dumnezeu. Spre deosebire de noi, care înainte de toate, în toate rugăciunile noastre, ne rugăm pentru sănătate, sfinții se rugau neîncetat să le dea Dumnezeu boli grele, urâte, chinuitoare. Or, în aceste condiții, oricare dintre semenii noștri care trece printr-o grea suferință, înainte de a se grăbi să se roage pentru sănătate, trebuie să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru boală, să aibă răbdare și să se roage la Bunul Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. Dumnezeu nu-i cere celui bolnav nici rugăciune la miezul nopții, nici metanii, nici post, ci doar să aibă puterea să-I mulțumească pentru că i-a dat această boală pentru iertarea păcatelor lui. Noi toți trebuie să dăm slavă lui Dumnezeu, să răbdăm cu bucurie și cu smerenie bolile pe care ni le dă Dumnezeu pentru păcatele noastre”, a mai spus părintele Laurențiu.

(Articol publicat în Ziarul Lumina din 9 aprilie 2013, apărut sub semnătura Marianei Borloveanu)

Comentarii Facebook


Știri recente