Despre ascultare la duhovnicii nemțeni Cleopa și Paisie, în documentele Securității

Ascultarea a fost una din marile calități ale marelui duhovnic Cleopa Ilie. Iar această ascultare și-o manifesta mai ales față de duhovnicul său din Sihăstria, părintele Paisie Olaru. În documentele Securității se găsesc referiri la ascultare ca mod de viețuire monahală a părintelui Cleopa. La 9 octombrie 1973, un informator al Securității mergea în vizită la Mănăstirea Sihăstria, pentru a-l cerceta pe părintele Cleopa. În urma întâlnirii cu duhovnicul de la Sihăstria, informatorul scria în nota sa: „Pe părintele Cleopa Ilie l-am întâlnit și am vorbit cu el în timp ce supraveghea în livada mănăstirii culesul merelor… Tot discutând despre situația mănăstirilor românești de la Athos, cu problema stilistă a călugărilor români de acolo, ne-am oprit la chilia părintelui Paisie, care tocmai atunci lua masa de prânz. Părintele Cleopa i-a spus că sunt gata de călătorie și l-a rugat să ne facă o rugăciune de călătorie, o dezlegare duhovnicească la care ne-am supus amândoi, părintele Paisie fiindu-i duhovnic… La plecare, părintele Cleopa i-a spus părintelui Paisie că după-amiază are de gând să plece cu câțiva călugări la locul numit Piciorul Crucii – în pădure – pentru câteva ore. Părintele Paisie i-a atras atenția să nu plece fără știrea starețului nicăieri, ca nu cumva să fie căutat sau așteptat de către stareț sau altcineva, fără a avea cunoștință unde se află. Acest sfat de la duhovnicul său, spunea părintele Cleopa, l-a avut întotdeauna de la părintele Paisie, pentru a fi supus starețului și în neîntreruptă legătură cu el, ca o lege a ascultării călugărești, chiar dacă starețul este mai tânăr. Apreciind cumințenia și înțelepciunea bătrânului duhovnic Paisie, părintele Cleopa făcea remarca, nu întâmplătoare, că ori de câte ori s-a condus după sfaturile duhovnicului său n-a avut de întâmpinat greutăți, nici n-a comis greșeli. Și, când i-a nesocotit sfaturile părintești și a lucrat sub îndemnul altor păreri, a avut de întâmpinat greutăți”. (Articol semnat de Adrian Nicolae Petcu și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 2 martie 2012)