O misiune arheologică egipteană a descoperit un amplu complex religios vechi de aproximativ 1.500 de ani în situl Al-Qalāyā, situat în guvernoratul Beheira, în Delta Nilului, potrivit unui anunț făcut luni de Ministerul Turismului și Antichităților de la Cairo.
Cercetătorii consideră că ansamblul reprezintă al doilea cel mai mare centru monastic cunoscut din istoria creștinismului, descoperirea fiind relevantă pentru studiul originilor vieții monastice organizate.
Potrivit arheologilor Consiliului Suprem al Antichităților, situl oferă indicii clare privind tranziția de la viața eremitică la forme comunitare de organizare monastică, într-un spațiu diferit de regiunile deșertice din sudul Egiptului, considerate până acum nucleul monahismului timpuriu.
Printre descoperiri se numără o clădire datând din secolul al 5-lea d.Hr., interpretată ca spațiu de primire pentru pelerini. Structura cuprinde 13 încăperi, inclusiv chilii, spații comune și zone destinate activităților educaționale și de găzduire.
Spațiu de rugăciune
Arheologii au identificat și o sală de rugăciune orientată spre Răsărit, în care se află o cruce sculptată în piatră calcaroasă, amplasată într-o nișă, element caracteristic arhitecturii liturgice timpurii.

Situl este remarcat și pentru frescele bine conservate, reprezentând monahi, motive geometrice și elemente vegetale. Unul dintre cele mai notabile exemple este o pictură murală cu două gazele într-un cadru vegetal, interpretată ca având semnificații simbolice.
În cadrul săpăturilor au fost descoperite și numeroase artefacte, inclusiv ceramică, fragmente inscripționate, oase de animale și scoici, care oferă informații despre viața cotidiană, alimentație și activități economice.

Delta Nilului, un rol important în dezvoltarea monahismului?
De asemenea, cercetătorii au identificat o stelă funerară în limba coptă, dedicată unei persoane numite „Apa Kyr, fiul lui Shenouda”.
Din 2023, investigațiile arheologice au scos la lumină mai multe grupuri de chilii monahale, cunoscute sub denumirea de „manshubiyyat”, precum și clădiri auxiliare, ceea ce indică existența unui centru extins și bine organizat.
Specialiștii consideră că descoperirea ar putea modifica înțelegerea actuală asupra dezvoltării monahismului, sugerând un rol mai important al Deltei Nilului în această evoluție.
Cercetările în situl Al-Qalāyā sunt în desfășurare.






