La Catedrala Episcopală ,,Adormirea Maicii Domnului”, din municipiul Giurgiu, slujba Deniei Prohodului Domnului Iisus Hristos a fost oficiată în Vinerea Mare, 29 Aprilie 2016, de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, informează site-ul oficial al Eparhiei.
La final, Chiriarhul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre jertfa Mântuitorului care reprezintă un act de ascultare şi de iubire, un act de mijlocire unică şi permanentă, o trecere de la moarte la viaţă.
De asemenea, Preasfinția Sa a explicat semnificaţia slujbei Prohodului Domnului care este, prin structura ei, o slujbă de îngropare a Domnului Hristos, în nădejdea așteptării învierii Sale, reprezentând, totodată, cea mai frumoasă creaţie liturgică bisericească a Ortodoxiei.
Credincioșii prezenți au primit icoane cu scena Punerii în mormânt a Domnului nostru Iisus Hristos și Pastorala Preasfinției sale la Învierea Domnului.