Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala din Miercurea Ciuc

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a oficiat Denia din Joia Mare (28 aprilie 2016) la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, informează Alexandru Moroianu Consilier Comunicații Media al Eparhiei Covasnei şi Harghitei.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de soborul de maici de la Reședința Episcopală.

La sfârșitul deniei, Preasfințitul Părinte Andrei a sfințit icoana în care sunt reprezentaţi Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Aceasta au fost aşezate lângă racla în care se află fragmente din moaştele acestor sfinţi.

„Iubiți frați și surori, citiți acatistele sfinților și rugați-vă să mijlocească la Tatăl cel Ceresc, să dăruiască lumii pace. Avem modele ale sfințeniei, de aceea să luăm exemplul răbdării și smereniei lor, dar mai ales statornicia în dreapta credință”, a spus Preasfinţia Sa în cuvântul adresat celor prezenţi.

***

Conform Sinaxarului citit la această slujbă, în Sfânta și Marea zi Vineri se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El

 

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente