Denia Canonului cel Mare la Catedrala din SIbiu

Credincioșii din Sibiu au participat în număr mare la slujba Deniei din miercurea săptămânii a cincea din Postul Mare, oficiată de Înalt Preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Slujba religioasă a fost oficiată la Catedrala mitropolitană din Sibiu, iar în cadrul Deniei, adică a Utreniei de a doua zi, s-a citit întregul Canon al Sfântului Andrei Criteanul, o capodoperă a creației imnologice bizantine. Canonul Sfântului Andrei Criteanul s-a mai citit în Postul Mare și în primele cinci zile, în cadrul Pavecerniței Mari. În soborul slujitor s-au aflat preoții și diaconii Catedralei mitropolitane, precum și cadre didactice de la Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul studenților teologi, condus de pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre, potrivit Ziarul Lumina. Credincioșii au primit binecuvântare de la ierarh și au avut posibilitatea să se roage la slujba religioasă pentru a se primi ajutor în urcușul lor duhovnicesc spre Sfintele Patimi și Învierea Domnului.

În această seară, se va oficia în toate bisericile Denia Acatistului, o slujbă religioasă specifică Postului Mare, în care preoții vor citi Acatistul Bunei Vestiri. Sibienii sunt așteptați să participe în număr mare la Catedrala mitropolitană și la această Denie, de la orele 18:00.

Comentarii Facebook


Știri recente