Delegația Ministerului român de Externe la Așezământul românesc de la Ierusalim

Dl. Andrei Marga, Ministrul român al Afacerilor Externe, a efectuat duminică, 27 mai 2012, o vizită la Așezământul românesc de la Ierusalim. A fost întâmpinat de către Preacuviosul Părinte Ieronim Crețu, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și Superior al Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan. La această întâlnire au luat parte și reprezentanții diplomației române în Țara Sfântă: dl. Edward Iosiper, Ambasadorul României în statul Israel, și dl. Marin Albu, Ministru Plenipotențiar, reprezentantul României pe lângă Autoritatea Națională Palestiniană. În cadrul întrevederii, s-a discutat situația comunității românești din Țara Sfântă și a desfășurării lucrărilor de finalizare a Așezământului Românesc de la Ierihon, ca și alte probleme ce țin de prezența creștină în aceste locuri.

Această întâlnire a făcut parte din programul vizitei oficiale a dlui Andrei Marga în Israel, la invitația omologului său israelian, Avigdor Lieberman, în scopul consolidării relațiilor diplomatice ale celor două state. În aceste zile vor avea loc mai multe întâlniri, printre care cea cu Shimon Peres, Președintele Israelului, cu Benjamin Netanyahu, Prim-ministrul Israelului, și cu membrii cabinetului diplomatic al statului Israel. De asemenea, ministrul român va susține o prelegere la Institutul Truman din cadrul Universității Ebraice din Ierusalim.

Comentarii Facebook


Știri recente