Debutul Școlii de Vară în Protoieria Slatina I Sud

Episcopia Slatinei și Romanaților și-a intensificat activitatea catehetică pentru copii și tineri, la începutul vacanței de vară. „În sprijinul părinților slujitori, au venit cadrele didactice de religie care au propus și inițiat, pentru perioada vacanței, școli de vară, în cele cinci zone de cercuri pedagogice Balș, Drăgănești-Olt, Slatina, Caracal și Corabia”, a declarat pentru „Ziarul Lumina” prof. Florica Grecu, inspector de specialitate.

Prima săptămână de vacanță a debutat în Protoieria Slatina I Sud, la Liceul cu Program Sportiv din Slatina, cu activitatea „Bunele maniere la micii creștini”. În prima parte, prof. Odeta Vâlcea a pregătit pentru cei prezenți o prezentare PowerPoint despre bunele maniere și cum trebuie să pregătim o masă pentru creștini. Partea a doua a constat într-o probă practică – aranjarea unei mese, iar în ultima parte, elevii au vizionat filmul educativ „Pentru numele Meu”. La activitate au participat copii cu dizabilități de la căsuțele de tip familial „Mugurel” și „Luminița” din Slatina, împreună cu elevi ai Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu”, ai Colegiului Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, ai Școlii Gimnaziale „George Poboran” și elevii Liceului cu Program Sportiv Slatina.

Comentarii Facebook


Știri recente