„De la bunică la mamă și apoi la fiică”: Întâlnire a româncelor la Catedrala Mitropolitană din Paris

De sărbătoarea Bunei Vestiri, la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Arhangheli” din  Paris a avut loc o întâlnire intergenerațională a doamnelor din diaspora română.

Acestea au făcut, împreună cu Maica Doroteea Ștefanache de la Mănăstirea Godoncourt, o rememorare a învățăturilor primite în familie.

Intitulată „De la bunică la mamă și apoi la fiică”, întâlnirea s-a înscris atât în cadrul Lunii pentru viață 2023, cât și în cadrul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice în Patriarhia Română.

În cadrul Lunii pentru viață, discuția s-a adresat doamnelor tinere cu informația că la Mănăstirea Godoncourt funcționează „Punctul pentru viață”. La inițiativa Părintelui Mitropolit Iosif, mănăstirea oferă sprijin, inclusiv găzduire, femeilor în criză de sarcină.

Partea discuției care s-a înscris în cadrul Anului omagial 2023 a fost cea în care doamnele și domnișoarele au avut ocazia să discute despre învățăturile primite în familie pe linie maternă și să își amintească de bunici, mame, soacre, verișoare, învățătoare și alte femei importante de pe parcursul vieții lor.

În cadrul întâlnirii, Maica Doroteea a subliniat importanța maicii duhovnicești în viața călugărițelor și le-a evocat în acest sens pe maicile Cleopatra Drăgănescu de la Mănăstirea Văratec și Siluana Vlad de la Mănăstirea „Sf. Siluan” din Iași, precum și pe Maica Iosefina, Stareța Mănăstirii Văratec.

„Sărbătoarea Bunei Vestiri, Sărbătoare a Maicii  Domnului, a adus femeile împreună”, a transmis Maica Doroteea Ștefanache de la Mănăstirea Godoncourt.

„Catedrala a fost și de această dată o gazdă primitoare, iar doamnele și domnișoarele au fost foarte active și implicate, povestind amintiri și rememorând învățături primite.”

Unele participante au amintit rugăciuni vechi învățate de la bunice și au recitat poezii.

Sursa foto: Mănăstirea Godoncourt

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente