De Crăciun suntem chemați la solidaritate cu alt înger: Ecaterina Dima nu se poate recupera fără sprijinul nostru

„Știți cum era Ecaterina? Era extraordinară. Era creativă. Era mereu veselă, mereu foarte curioasă!”, a explicat miercuri seară tatăl ei, Părintele Nicolae Dima, coleg de slujire cu Părintele Vasile Ioana la biserica bucureșteană „Sf. Nicolae Dintr-o Zi”.

„Și știți ce s-a-ntâmplat? A trecut printr-o criză de hidrocefalie, apoi prin două stopuri cardiace, mai târziu a fost operată și i s-a extras un chist, care nu era mare, dar era localizat exact în mijlocul creierului. Și acum, după toate acestea, este într-un fel de comă. Nu este conștientă. Are, deci, nevoie, să fie ajutată să se trezească din comă.”

Adolescenta, în vârstă de 12 ani, are urgentă nevoie de recuperare neurologică după manifestarea subită a acestei probleme de sănătate.

„Are nevoie, după aceea, de tot ce înseamnă recuperare, adică musculatură, vorbit, toate celelalte abilități.”

Ecaterina Dima are 12 ani, a trecut printr-o operație grea pe creier și are nevoie de recuperare neurologică urgentă. Foto: Arhiva personală

Toate acestea nu se pot realiza urgent la noi în țară, de aceea, familia a lansat o campanie de strângere de fonduri. Firmele pot dona sub formă de sponsorizare către Fundația SERA România, care s-a implicat pentru a oferi sprijin familiei.

„Orice sumă pe care o puteți dona pentru ea este importantă. Știm că vine din inimă”, a spus Părintele Nicolae Dima.

„Vă mulțumesc din inimă pentru toată susținerea, pentru toată rugăciunea din ultimele săptămâni. Acum vă rog să ne ajutați să o trezim pe Ecaterina din comă și să ducem vindecarea ei până la capăt – tot cu rugăciune, bineînțeles! O să fie un drum lung, dar mergem pe el împreună, cu credință în Dumnezeu”, a mai transmis tatăl Ecaterinei.

Donează

RO23INGB0000999913157577 (Lei)
RO20INGB0000999911593506 (Euro)
Banca: INGB CENTRALA
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU
Titular conturi: Nicolae Dima

Pentru sponsorizări prin firmă și alte detalii: [email protected]

Foto credit: Arhiva personală

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente